in

Parohia Găvana IV și-a prăznuit hramul

În Duminica a III-a după praznicul Învierii, biserica închinată Sfintelor Femei Mironosiţe din municipiul Piteşti şi-a sărbătorit astăzi hramul. În mijlocul credincioşilor prezenţi la acest eveniment deosebit s-a aflat Întâistătătorul Eparhiei Argeşului şi Muscelului, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Calinic, care a oficiat Sfânta Liturghie arhierească, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. Tot astăzi a fost săvârșită și slujba parastasului pentru ctitorii și binefăcătorii bisericii trecuți la Domnul.

În cuvântul de învăţătură rostit astăzi, Chiriarhul Eparhiei a făcut o analogie între femeile mironosiție prezentate în Sf. Evanghelie și femeile din prezent.

Cu această ocazie, Ierarhul Argeșean a oferit doamnei Mariana Marinela Barață, distincția eparhială ,,Sfânta Muceniță Filoteia”, drept recunoștință pentru implicarea în obținerea terenului pe care s-a construit biserica. La îndemnul vrednicei enoriașe Elena Zor, doamna Marinela Barață, în calitatea de director al trustului de presă ,,Curierul Zilei”, a reușit să adune în jurul ei multe femei credincioase ale municipiului Pitești care au contribuit financiar la construcția bisericii.

Din partea parohiei Sfintele Femei Mironosițe, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a primit în dar o icoană cu chipul Sf. Maria Magdalena și o cruce pentru binecuvântare.

Noua biserică închinată Sfintelor Femei Mironosiţe este construită în cartierul Găvana IV, lucrările fiind începute în anul 2003, la îndemnul Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic. Biserica are o arhitectură unică în peisajul spiritual al municipiului Piteşti, fiind vizitată frecvent de credincioşii veniţi atât din oraş, cât şi din alte zone ale ţării.

Bunul-simț alimentar

Sinaxar 13 mai 2019