Parohia Sf. Spiridon din cartierul Prundu și-a sărbătorit hramul

          Astăzi, 12 decembrie, Parohia Prundu I, din municipiul Piteşti, ocrotită de Sfântul Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei, a îmbrăcat haină de sărbătoare, scăldată fiind în razele soarelui, care a bucurat credincioşii, veniţi pentru a aduce mulţumire lui Dumnezeu şi rugăciune către patronul spiritual al sfântului locaş de închinăciune.
Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Calinic, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi a săvârşit Sfânta Liturghie, precum şi parastasul pentru ctitorii, miluitorii şi slujitorii bisericii. În cuvântul de învăţătură, Ierarhul a îndemnat credincioşii să mulţumească permanent Bunului Dumnezeu pentru darul de a fi sănătoşi, dar în acelaşi timp să aibă în minte, în cuget, şi în simţire, îndemnul scripturistic: ”Rugati-vă neîncetat. Daţi mulţumire pentru toate”.

De asemenea, pentru că ne aflăm în perioada Postului Bucuriei, Chiriarhul a readus în faţa creştinilor iubitori ai Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, faptul că postul şi milostenia sunt aripile care ajută sufletul în drumul către Împărăţia Luminii. A fost hirotonit întru diacon teologul Cătănea Cosmin.
Biserica Parohiei Prundu I, cu hramul Sfântul Ierarh Spiridon, a fost construită din zid de cărămidă specială, între anii 1876-1878, de către binecredinciosul boier Andrei Ştefănescu, împreună cu soţia sa Anica şi cu copiii Dumitrache, Cleopatra, Paraschiva şi Lorica, fiind sfinţită de către Preasfinţitul Episcop Ghenadie al II-lea al Argeşului, în anul 1878.
De-a lungul timpului, biserica a mai fost renovată în anul 1932 şi resfinţită de Preasfinţitul Episcop Nichita al Argeşului, iar în anul 1949, după restaurarea picturii, s-a făcut o nouă resfinţire de către Preasfinţitul Episcop Iosif al Râmnicului şi Argeşului.
În anul 1993, după un mic incendiu, s-a refăcut pictura, care a fost sfinţită de Preasfinţitul Episcop Calinic al Argeşului şi Muscelului.Între anii 2003-2004, au loc lucrări de tencuieli exterioare, se montează geamuri şi tâmplărie nouă, în toată biserica şi în pridvor, înlocuindu-se uşile, se realizează încălzirea centrală, se modernizează parcul şi incinta.

Sfântul Ierarh Spiridon, marele făcător de minuni

Steaua de la Răsărit – lansare CD