in

Participarea tinerilor ortodocși argeșeni și musceleni la ITO 2018, SIBIU – Ziua a treia

sdr

Cea de-a treia zi a acestei manifestări a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii pentru ziua de 8 septembrie, de ziua Nașterii Maicii Domnului, ce a avut loc în incinta Muzeului Astra din Sibiu, într-un cadru natural de poveste, pe malul lacului. Slujba a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, alături de un impresionant sobor de ierarhi, preoți și diaconi și țară și din străinătate, în cadrul căreia preoții însoțitori și mai mulți tineri din delegație au participat la comuniunea euharistică.

După masa de prânz, toți participanții, tinerii și preoții însoțitori, au mers spre locurile unde au fost pregătite mai multe ateliere de lucru, în cadrul acestui muzeu, la care aceștia au participat, ateliere intitulate generic Satul român în Centenarul Marii Uniri: prelucrarea artistică a lemnului, împletit brățări, împletit nuiele, pictură pe lemn, pictură pe sticlă, muzică populară, olărit, împletit paie, jocuri tradiționale, bătut toaca, prelucrarea lânii, prelucrarea cerealelor ș.a.

Activitatea a continuat apoi cu deplasarea spre Piața Mare a Primăriei din Sibiu, unde a avut loc un concert de muzică ușoară susținut de artista Andra, de formația Compact B și alți invitați.

La căminele de cazare s-au desfășurat apoi cluburile ITO, în cadrul cărora s-au cântat diverse cântece, s-au schimbat impresii și sugestii, totodată legându-se noi și frumoase prietenii.

 

Mesaj Arhieresc la începutul Noului An Școlar

Binecuvântare Arhierească la parohia Moșoaia, protoieria Pitești