in

„PAȘTI„ nu: PAȘTE

Faptul ca de cativa ani, in vocabularul uzual al limbii romane – la toate nivelurile si chiar si in mediul bisericesc – s-a inoculat, cu titlul de sindrom, o grava eroare de exprimare in pronuntarea denumirii biblice a celui mai mare praznic al crestinismului: Sfintele Pasti sau Invierea Domnului, sub forma peiorativa si stranie de „Paste”, ne determina sa luam atitudine, semnaland pericolul iminent de degenerare in erezie a conotatiilor biblice si dogmatice, caracteristice acestui eveniment culminant al mantuirii noastre.

Cu precizarea ca nestiinta, indiferent cui apartine, nu este o scuza, ci un pacat, in cele ce urmeaza vom face o prezentare sintetizata a locurilor biblice din Vechiul si Noul Testament, ca pretioase si incontestabile marturii interne, privind denumirea corecta de „Pasti”, a acestei sarbatori. Termenul de „Pasti”, are in limba romana numai forma de plural pentru exprimarea corecta a multiplelor lui sensuri, din limba ebraica biblica: Chag ha’Ppesách= Sarbatoarea trecerii, sau „Ppesachim” = „a trecerilor” ( de la pesách = trecere). In aramaica, dialectul postexilic ( vorbit si de Iisus ), exista termenul peschá, care definea sarbatoarea iudaica tarzie a Pastilor, cu ceremonialul ei calendaristic. Aceasta este ce mai mare sarbatoare mozaica, avand praznuire fixa, in fiecare an de la 14 Nisan (Aprilie) si simbolizand renasterea poporului Israel la o viata noua si libera de credintele si de robia egipteana, descrisa in Vechiul Testament in cartea Iesierea 1, 8-11, 10. La vechii evrei „Pastile” se mai numeau „Sarbatoarea Domnului” (chag-la Yahaweh), datorita instituirii ei divine (Iesirea 12,14). Semnificatia de baza a termenului „Pesach – Pasti”,  este insa cea din Iesirea 12, 12-13: „In noaptea aceea voi trece peste pamantul Egiptului si voi lovi pe tot intaiul nascut in pamantul Egiptului, al oamenilor si al dobitoacelor, si voi face judecata asupra tuturor dumnezeilor in pamantul Egiptului, caci Eu sunt Domnul. Iar la voi sangele va fi semn pe casele in care va veti afla : voi vedea sangele [mielului] si va voi ocoli si nu va fi intre voi rana omoratoare, cand voi lovi pamantul Egiptului” . Tot din vremea aceea, Pastile mai poarta si denumirea de „Sarbatoarea Azimelor” (Chag hammatót; Iesirea 12, 15-20), din cauza ca pe durata celor sapte zile de sarbatoare, la care evreii au mai adaugat una de ordin agrar, legata de inceperea secerisului, se consuma numai „azima”, adica paine nedospita, amintind de aluatul nedospit, pe care l-au copt israelitii in noaptea iesirii din Egipt (Iesirea 12, 34). Cine manca paine dospita in acest rastimp „sufletul acestuia se va starpi in Israel” (Iesirea 12,15). Prin absenta fermentilor din dospire, azima simboliza curatia, prevenirea starii de coruptie si chemarea fiilor lui Israel la o viata mai curata si mai sfanta . In vocabularul crestin, termenul ebraic „Pasti” a fost preluat fara nici o dificultate, pentru ca Patimile si Invierea Domnului, ca evenimente praznuite in cea mai deplina comuniune ecclesiala, au coincis cu Pastile evreiesti. Alta legatura intre ele, in mod sigur nu exista (cf. Corinteni 5, 7-8), decat numai un firesc paralelism sinonimic: dupa cum la baza Pastilor vechi sta eliberarea unui popor dintr-o robie vazuta, pamanteasca, Sarbatoarea crestina a Pastilor semnifica eliberarea tuturor popoarelor din robia nevazuta a pacatului si a mortii . Prin venirea lui Iisus Hristos, sarbatorile iudaice, ca si tot cultul divin public al Vechiului Testament si-au incheiat rolul lor de tipuri sau de „umbre” ale sarbatorilor crestine, care, inca din veacul apostolic comemoreaza si actualizeaza marile evenimente din istoria mantuirii. De altfel, insusi Sfantul Apostol Pavel infatiseaza viata crestina ca pe o mare sarbatoare a bucuriei, praznuita „cu azimile curatiei si ale adevarului” (I Corinteni 5, 8) . Aceasta imensa bucurie a restabilirii armoniei universale prin Domnul nostru Iisus Hristos ( Coloseni 1, 17-20), isi gaseste cea mai potrivita expresie in cultul divin public al Bisericii, in imnologia crestina (Efeseni 5, 19; Coloseni 3, 16; Iacov 5, 13) precum si intr-un cadru festiv si deopotriva duhovnicesc: in praznuirea sarbatorilor crestine. In ceea ce priveste argumentele biblice noutestamentare despre denumirea crestina de Pasti, a Sarbatorii Invierii Domnului, care a inlocuit cu succes Pastile Vechiului Testament, termenii sunt mult mai limpezi si mai fermi, iar sensul lor de o claritate incontestabila. Altfel, in Matei 26, 17-19 este mentionata „cea dintai zi a Azimelor”, cand „ucenicii lui Iisus L-au intrebat: Unde voiesti sa-Ti pregatim sa mananci Pastile? (v. 17); tot asa si raspunsul lui Iisus: „Mergeti in cetate, la cutare si spuneti-i: Invatatorul zice: Timpul meu este aproape; la tine vreau sa fac Pastile cu ucenicii Mei” (v.18 si 19). In Matei 27, 15 ni se spune: „Iar la sarbatoarea Pastilor, dregatorul avea obiceiul sa elibereze multimii un vinovat pe care voiau ei” (cf. si Marcu 15, 6; Luca 23, 17; Ioan 18, 39). In Marcu 14, 1 citim: „Si dupa doua zile erau Pastile si Azimile”, iar in Marcu 14, 12-16 ni se relateaza: „in ziua cea dintai a Azimelor, cand jertfeau mielul de Pasti, ucenicii Lui L-au intrebat: Unde voiesti … ca sa mananci Pastile? … si le-a zis: Mergeti in cetate si va va intampina un om, ducand un vas de lut cu apa … si unde va intra, spuneti stapanului casei: Unde este odaia de oaspeti, in care sa mananc Pastile impreuna cu ucenicii Mei? … si au gasit asa precum le-a spus si au pregatit Pastile”. In Luca 22, 1 avem un enunt: „Si se apropia praznicul Azimelor, care se cheama Pasti”, iar in Luca 22, 7 se confirma ca, a sosit ziua Azimelor, in care trebuie sa se jertfeasca mielul de Pasti”; drept pentru care , in Luca 22, 11-13, se stabileste locul pregatirii Pastilor, astfel incat, in Luca 22, 15-16, Mantuitorul va da glas unei dorinte a Lui pe care o nutrea mai demult: „Mult am dorit sa mananc cu voi acest Pasti, mai inainte de patima mea. Caci zic voua ca de acum nu voi mai manca din acestea pana cand se vor implini in imparatia lui Dumnezeu”. In Evanghelia a IV-a datele referitoare la „Pasti” sunt si mai precise si mai concrete si mai explicite. Astfel, in cele trei sarbatori ale „Pastilor Iudeilor”, pe care le pomeneste cu titlu de repere cronologice, aceasta Evanghelie: „Si erau aproape Pastile Iudeilor si Iisus S-a urcat la Ierusalim” (urmeaza acum prima alungare a vanzatorilor de animale si a zarafilor din curtea templului). Urmarea acestei actiuni n-a intarziat sa se produca: „Iar cand eram in Ierusalim, la praznicul Pastilor (acelasi din 2, 13) multi au crezut in numele Lui, vazand minunile pe care le facea” (Ioan 2, 23). In Ioan 6, 4, contextul savarsirii minunii inmultirii celor cinci paini si doi pesti din Betsaida-Iulia, al saturarii celor peste cinci mii de oameni si mai ales, al celei mai ample cuvantari a Mantuitorului Iisus Hristos despre Sfanta Euharistie ( Ioan 6, 26-58), este un context eminamente pascal: „Si era aproape Pastile, praznicul Iudeilor”. Tot asa, una dintre cele mai eclatante dovezi ale atotputerniciei si dumnezeirii lui Iisus, minunea invierii din morti a lui Lazar din Betania, s-a savarsit „aproape de Pastile Iudeilor” – ultimul Pasti petrecut de Iisus in Ierusalim” (Ioan 11, 55) – iar ungerea Domnului „cu mir de nard curat, de mult pret” (Ioan 12, 3), ca ultim act pregatitor „pentru ziua ingroparii Lui” (Ioan 12, 7), a avut loc tot in Betania „cu sase zile inainte de acest Pasti” (Ioan 12, 1). Evenimentele din saptamana Sfintelor Patimi sunt puse de autorul Evangheliei a IV-a intr-un dramatic context concentric, din ce in ce mai apropiat de acest praznic iudaic al ultimelor Pasti din viata pamanteasca a Domnului Hristos: „Iar inainte de praznicul Pastilor, stiind Iisus ca a sosit ceasul Lui, ca sa Se mute din lumea aceasta la Tatal, a aratat ca iubind pe ai Sai care sunt in lume, pana la sfarsit i-a iubit”. Intr-o atmosfera de crescanda amplificare dramatica, in Evanghelia a IV-a, inceputul „Drumului Crucii” este cu precizie mentionat: „Si era vinerea Pastilor, ca la al saselea ceas…” (Ioan 19, 14).
In concluzie noi nu praznuim „Pastele”, ci „Sfintele Pasti”.

Milostenia, hrană pentru suflet, parohia Sfântul Ioan Botezătorul – protoieria Pitești

Ajutor la domiciliu, parohia Sfinții Voievozi din Cetatea Basarabilor