in

Pelerinajul copiilor în Cetatea Basarabilor

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul – Biroul de Cateheză, a primit pe copiii veniți în pelerinaj la Mânăstirea Curtea de Argeș.
Elevii Școlii Nr. 103 din București coordonați de doamnele profesoare Minodora Cirstoiu, Liliana Stoian, Ramona Enescu, Veronica Dragusin, Constanta Ciobanica au poposit în vechea cetate de scaun a Țării Românești.

Ei s-au închinat la Mânăstirea Sfântului Neagoe Vodă Basarab, unde au văzut mormintele regilor și au ascultat cu interes legenda frumoasei catedrale, au vizitat Sala Manole a Palatului Arhiepiscopal, admirând scenele construirii mânăstirii, și Muzeul Arhiepiscopal fondat și organizat de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, apoi au înălțat o rugăciune la racla cu moaștele Sfintei Filoteia și au fost miruiți.
Părintele Vasile Ilina, Coordonatorul Biroului de Cateheză și Activități cu Tineretul din cadrul Protoieriei Curtea de Argeș a subliniat importanța istorică și duhovnicească a Mânăstirii Curtea de Argeș pentru România de la Argeș așa cum a afirmat istoricul Nicolae Iorga.
Copiii au fost deosebit de încântați spunând că se vor întoarce cât de curând.

Bucurii în suflet de copii la Liceul Teoretic din Topoloveni

Aniversare și Comemorare de 1 Iunie în Protoieria Curtea de Argeș