in

Postul și milostenia – bucurii pentru suflet, parohia Valea Mare Ștefănești

Dând celor săraci, bunii creştini devin bogaţi în ceruri, rămânând în comuniune de iubire cu cei săraci de aici, vor avea parte de comuniunea lui Dumnezeu şi a sfinţilor Săi în viaţa viitoare, miluind acum, vor fi miluiţi atunci, ascultând acum glasurile săracilor, vor fi ascultaţi şi lăudaţi la Judecată, oferind hrană celor sărmani, se vor veseli de bunătăţile cele nestricăcioase ale împărăţiei veşnice, adăpând pe cei însetaţi, vor primi Apa cea vie, îmbrăcând pe cel gol, vor dobândi veşmântul nemuririi, cercetând pe bolnavi şi suferinzi, se vor izbăvi de suferinţele inimaginabile şi nesfârşite, scornite de diavolii nemiloşi şi de lipsa comuniunii cu Dumnezeu şi aleşii Săi.

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului prin Sectorul Social, Filantropic și de Misiune a desfășurat o activitate socială în care părintele slujitor Iriminescu Tiberiu de la parohia Valea Marae – Ștefănești, a dăruit alimente pentru o familie cu pensii modeste.

 

Canonul Sfântului Andrei Criteanul în Paraclisul Centrului Eparhial

Mărțișorul, vestitorul primăverii și al bucuriei la Filiala Surzilor din Pitești