in ,

,,Prea umil” ca să mă rog

(Publicat în: 18 ianuarie 2020)

Printre altele, Cioran ne-a povestit și despre aroganța rugăciunii. El gândea, poate, cum n-a gândit nimeni. Și aș putea spune că, mai mult decât gândirea pe care a avut-o, a îndrăznit, nepermis de mult, așternând și pe hârtie ceea ce s-a frământat în creierul lui, plin de uriașe contradicții.

Cum poți numi faptul că Cioran mărturisește: ,,Aș da toată împărăția lumii doar pentru clipa când mâinile mele împreunate l-ar implora pe marele Răspunzător de enigmele și banalitățile noastre… Dar cel care este cu adevărat modest își spune: Prea umil ca să mă rog, prea vlăguit ca să trec pragul bisericii, mă resemnez cu propria-mi umbră și nu vreau ca Dumnezeu să se dea bătut în fața rugăciunilor mele.”

Cioran, adică, vroia cu orice preț să rămână ,,normal”.

Așa îi era dorința, plină de infernale contradicții, încât și el se mira când își recitea ,,opera” de sarcasme și invective.

Anapoda treabă!

Calinic Argeșeanul

Sinaxar 19 ianuarie 2020

Slujire Arhierească în Parohia Oești Ungureni din Protoieria Curtea de Argeș