in ,

Preţios tezaur

Când mama nu mai este cu noi, rămânem cei mai mari orfani din lume. Durerea e prea mare. E unică. Nu mai putem plânge. Lacrimile pe dinlăuntru se prefac în stană de piatră. De aceea, poate, aproape nimeni nu doreşte să vorbească despre orfanii, mai ales, cei de mamă.

În cartea sa Aşezământul pentru fete, prin 1844, Cezar Bolliac, scria: „Femeile sunt, fără contestaţie, de o mie de ori mai sensibile, mai tolerante, mai spirituale şi mai poetice decât noi. Femeia bine crescută este cel dintâi element de civilizaţie într-un norod. Ea va şti să crească cetăţeni, ea va şti să cârmuiască focul patimilor juneţei omului cu graţiile sale de femeie; ea va şti să şteargă sudoarea bărbatului; ea va şti să odihnească bătrâneţile lui”.

Nu este, aşadar, femeia, cel mai preţios tezaur?

Calinic Argeșeanul, Mersul printre stele – vol.  Cu pana printre idei, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2017.

 

Sinaxar 20 ianuarie 2019

Slujbă de resfințire a bisericii parohiei Maica Precista din Pitești