in ,

Prietenia adversarilor

Învăţam şi noi în tinereţea studiilor teologice despre cei doi zei orientali: Ahriman şi Ormuzd, zeii Binelui şi ai Răului, am zice noi, zeul Prieten şi zeul Vrăjmaş sau Adversar.

Dacă am comprima, cu o forţă uriaşă, întreaga lume, de la începutul ei şi până azi, ca o picătură de rouă în podul palmei, n-am mai zări decât mici raze reflectându-se în azurul senin al Cerului!

Ce poate însemna Binele nostru, săracul de el, în această ipostază cosmică? Dar aşa-zisul Vrăjmaş sau Adversar? Se vede limpede cât de zadarnic ne zbatem, zi de zi, ca să ne bucurăm doar o clipă, în această unică trecere pe pământul bătrân şi cocoşat în două semicercuri!

Ce să mai vorbim de adversarii politici!

Un biet bucătar politic avertiza în vremea interbelică a secolului trecut: „Justul simţ politic impune neted: sau poţi să-ţi distrugi adversarii, sau să-i neutralizezi apropiindu-i rapid. Echivocurile creează mediul prielnic tuturor primejdiilor!1

Un iscusit gânditor francez întru cele trecătoare, sociale şi nesociale, scotea cu un secol în urmă la lumină o carte intitulată Psihologia maselor! Cine a citit-o, ştie cum se pot manevra, cu sau fără succes, masele spre un scop sau altul. Cred că politologul, Petre I. Gheaţă a avut-o drept căpătâi atunci când a însăilat opul său, numit aşa de nădăjduitor: Arta Politică!

El arăta acolo că „masele au memoria scurtă”. Formula redă unul din adevărurile elementare ale vieţii publice. „De aceea este nevoie să le reaminteşti mereu realizările binefăcătoare şi să le ţii în evidenţă greşalele (de bună sau rea credinţă, nu importă!) ale adversarilor.

Ca să-şi menţină şi să refacă în continuu priza asupra maselor, un partid nu se poate mărgini să înfăptuiască, ci trebuie să ştie a prezenta sub forma cea mai vie înfăptuirile, atenţiei populare!2

S-ar părea că şi mai demult, dacă nu chiar totdeauna, de când sunt oameni pe acest pământ, adversităţile erau, sunt şi vor fi prezente până nu vom mai exista, nefericiţii de noi, ca şi aerul de respirat. Adică răul, acest intrus fără nume, chinuie biata fiinţă fără odihnire!

Acum două mii de ani, marele Apostol al Neamurilor, Pavel, scria romanilor şi, de atunci, şi românilor: „Pentru că ceea ce fac nu ştiu, căci nu săvârşesc ceea ce voiesc, ci fac ceea ce urăsc … Dar acum nu eu fac aceasta, ci păcatul care locuieşte în mine. Fiindcă ştiu că nu locuieşte în mine, adică în trupul meu, ceea ce este bun. Căci a voi se află în mine, dar a face binele nu aflu. Căci nu fac binele pe care-l voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc, pe acela îl săvârşesc.

Iar dacă fac ceea ce nu voiesc eu, nu eu fac aceasta, ci păcatul care locuieşte în mine. Găsesc, deci, în mine, care voiesc să fac bine, legea că răul este legat de mine. Căci după omul cel lăuntric, mă bucur de Legea lui Dumnezeu; dar văd în mădularele mele o altă lege, luptându-se împotriva legii minţii mele şi făcându-mă rob legii păcatului, care este în mădularele mele. Om nenorocit ce sunt! Cine mă va izbăvi de trupul morţii acesteia?” (Romani 7, 15-24).

Aşa scria şi poetul Ovidiu în Tristele sale privind zarea din Pontul Euxin, dorind ca relele să se ducă, departe, pe Marea cea Neagră.

Avem de lucru mult! Răzorul inimii noastre trebuie curăţit cu osârdie. Înainte de a ne ocupa de igiena altora, este necesar imperios de a ne igieniza fiecare în parte pentru a duce parfumul curăţeniei pe strada noastră. Goethe spunea acum câteva sute de ani, că, dacă fiecare şi-ar mătura prin faţa casei, toată strada ar fi curată! Actuală stare şi azi şi în veci de veci!

Adversari să fim împotriva mizeriei sociale şi intelectuale!

Adversari de moarte să fim ai prostiei şi mişeliei care ne pândeşte monstruos din colţurile care îngheaţă la întuneric!

Adversari să fim, fără cruţare, ai răului din noi care se năpusteşte îndrăzneţ şi fără ruşine asupra creaturii soră şi frate cu noi dintru începuturi!

Atunci vom fi prieteni ai naturii, ai binelui obştesc! Atunci razele bunătăţii şi bucuriei vor încălzi bietul nostru suflet închircit în blestemăţiile de zi cu zi!

Scapă-ne, Doamne, de noi, de preaplinul din noi, ca să încapi, Tu, Iubitorule de oameni!

Calinic Argeșeanul, Albinele fac politică – vol.  Cu pana printre idei, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2017.

 

Sinaxar 21 septembrie 2018

Sinaxar 22 septembrie 2018