in , ,

Protoieria Curtea de Argeș – Campionii Bucuriei Sociale, aprilie 2019

În  ziua  de 23 aprilie 2019, s-a  desfășurat  o  nouă  etapă  a  proiectului  Campionii  Bucuriei  Sociale, din  cadrul  Protoieriei  Curtea de Argeș,  în  care  parohiile din cercul pastoral nr. V: Bălilești, Bârsești de Sus, Burluși, Ciofrângeni, Duculești, Lacurile, Poenari și Tigveni, au dăruit alimente pentru cei cu venituri modeste.

În Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului se desfășoară, la nivel de protoierii, după un program stabilit de Permanența Centrului Eparhial, activități social-filantropice ce au în vedere ajutorarea familiilor sărace și aflate în nevoi, cu copii mulți sau în pragul abandonului școlar, bolnavi și bătrâni. Aceste acțiuni sociale fac parte din Proiectul general social-filantropic cultural-educativ și sportiv intitulat „Campionii Bucuriei” coordonat de P.C. Arhimandrit Caliopie Cristian Ichim, Consilier responsabil de sectoarele Economic-Financiar și Construcții Bisericești din Eparhia Argeșului și Muscelului.

Beneficiarii sunt aleși în urma unor anchete sociale, în care au fost urmărite cazurile cu venituri foarte mici, dar și problemele de sănătate foarte grave. O atenție deosebită o primesc bătrânii, bolnavii fără familie, precum și copiii pentru care există riscul abandonului școlar.

În proiect sunt implicați părinții protoierei și preoții din fiecare protoierie, precum și credincioșii din cuprinsul Eparhiei Argeșului, care sunt chemați să aducă bucurie în casele celor sărmani.

 

Atelier de creație la parohia Sfânta Vineri din Pitești

Denia Prohodului la parohia Oești Ungureni din protoieria Curtea de Argeș