in

Protoieria Topoloveni – Campionii Bucuriei Sociale, iunie 2015

Așa cum este hrana necesară trupului, aşa este rugăciunea necesară sufletului. Rugăciunea are două aripi: iertarea şi mila, să ierţi celui ce ţi-a greşit şi să dai celui ce-ţi cere. Aceasta presupune nerăutate, pocăinţă adevărată şi ţinerea poruncilor.
Astăzi, 26 iunie 2015, în Protoieria Topoloveni, s-au reunit preoţii din orașul Topoloveni, de la parohiile: Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, Catedrala Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Inuri, Goleștii badii, Vițichești și Țigănești,  care au acordat ajutoare constând în alimente  familiilor nevoiaşe.

Cu binecuvântarea și purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, în Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului se desfășoară, la nivel de protoierii, după un program stabilit de Permanența Centrului Eparhial, activități social-filantropice ce au în vedere ajutorarea familiilor sărace și aflate în nevoi, cu copii mulți sau în pragul abandonului școlar, bolnavi și bătrâni. Aceste acțiuni sociale fac parte din Proiectul general social-filantropic cultural-educativ și sportiv intitulat "Campionii Bucuriei" coordonat de P.C. Arhidiacon Caliopie Cristian Ichim, consilier eparhial.
Beneficiarii sunt aleși în urma unor anchete sociale, în care au fost urmărite cazurile cu venituri foarte mici, dar și problemele de sănătate foarte grave. O atenție deosebită o primesc bătrânii, bolnavii fără familie, precum și copiii pentru care există riscul abandonului școlar.
În proiect sunt implicați părinții protoierei și preoții din fiecare protoierie, precum și credincioșii din cuprinsul Eparhiei Argeșului, care sunt chemați să aducă bucurie în casele celor sărmani.

Suveica-n cap …

Ziua Drapelului Național la Curtea de Argeș