in , ,

Protoieria Topoloveni – Campionii Bucuriei Sociale, mai 2019

(Publicat în: 6 iunie 2019)

În ziua de 30 mai 2019, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile: Gruiu, Căteasca, Siliștea III, Teiu Vale, Teiu Deal și Baloteasca, au dăruit alimente unor persoane cu situații materiale modeste.

În Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului se desfășoară, la nivel de protoierii, după un program stabilit de Permanența Centrului Eparhial, activități social-filantropice ce au în vedere ajutorarea familiilor sărace și aflate în nevoi, cu copii mulți sau în pragul abandonului școlar, bolnavi și bătrâni. Aceste acțiuni sociale fac parte din Proiectul general social-filantropic cultural-educativ și sportiv intitulat „Campionii Bucuriei” coordonat de P.C. Arhimandrit Caliopie Cristian Ichim, Consilier responsabil de sectoarele Economic-Financiar și Construcții Bisericești din Eparhia Argeșului și Muscelului.

Beneficiarii sunt aleși în urma unor anchete sociale, în care au fost urmărite cazurile cu venituri foarte mici, dar și problemele de sănătate foarte grave. O atenție deosebită o primesc bătrânii, bolnavii fără familie, precum și copiii pentru care există riscul abandonului școlar.

În proiect sunt implicați părinții protoierei și preoții din fiecare protoierie, precum și credincioșii din cuprinsul Eparhiei Argeșului, care sunt chemați să aducă bucurie în casele celor sărmani.

Examenul de certificare a competențelor profesionale la Seminarul Teologic din Curtea de Argeș

Bucuria pelerinajului pentru credincioșii cu deficiențe de auz