in ,

Puterea plantelor medicinale: Brusture (Arctium lappa)

(Publicat în: 27 iunie 2019)

Când eram mititel, dormeam după sobă, pe cuptor, cum s-ar zice. Când m-am întors în somn am scăpat mâna pe plita încinsă. O sfârâitură….și gata! Mâna a căpătat arsuri mari. Am început a răcni la miezul nopții de am sculat și vecinii, nu numai pe părinții mei.

Mama s-a dus repede în grădină și a venit cu un brusture mare, cu frunza căruia mi-a învelit mâna prăjită, după care am băgat-o în găleata cu apă.

Acum am înțeles că mama cunoștea, din neam în neam, fără să fi citit, ce spune dr. Robert Morse, marele savant, despre aceste plante care au darul de a vindeca.

Deci, frunzele de brusture se numără printre cei mai tari „vindecători ai arsurilor” din toate timpurile până azi, fiind vorba despre vindecarea arsurilor de gradul I, II, III și IV.

Pe lângă vindecarea arsurilor este un puternic purificator și tonic sangvin și hepatic; reduce umflăturile, infecțiile din organism și în special cele articulare, ajutând la detoxificarea prin eliberarea organismului de toxine și mucozități, stimulând urinarea și transpirația, fiind cel dintâi în vindecarea tuturor afecțiunilor dermatologice.

De asemenea, intensifică buna funcționare a rinichilor, eliminând acumularea de acizi din organism: acid sulfuric, fosforic și uric.

N-ar fi rău să dormim în plapume din frunze de brusture și să bem ceaiuri de brusture pentru sănătatea noastră, pișcată de atâtea neputințe!

Calinic Arhiepiscopul, Vrei să fii sănătos?, ediția a doua, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2018

Sinaxar 27 iunie 2019

Sinaxar 28 iunie 2019