in

Puterea plantelor medicinale: Usturoiul (Allium sativum)

(Publicat în: 4 iulie 2019)

Românii au mâncat întotdeauna usturoi și ceapă, această familie din lumea plantelor (usturoiul) și din lumea legumelor (ceapa), un mariaj între plante și legume!

Usturoiul este unul dintre cei mai mari purificatori sangvini, cu proprietăți antiseptice, antiparazitare, antibacteriene și eficient, în special, în distrugerea paraziților intestinali și un excelent accelerator al sistemului imunitar.

De asemenea, stimulează activitatea ficatului și a colecistului, excelent în răceli, gripă, bronșită și alte afecțiuni similare, precum și un minunat remediu pentru infecții de fermentație de orice tip.

Cei care sunt consumatori, în exclusivitate de fructe, trebuie să țină cont de faptul că usturoiul poate fi prea puternic și iritant. Fiecare o va simți pe propria piele. Desigur, nu trebuie abuzat în consumul de usturoi! Se spune că cineva a fost sfătuit să consume usturoi cu toptanul. După o vreme a început să miroase a usturoi, nu doar damful din stomac sau cavitatea bucală, ci mirosea peste tot a usturoi…chiar și privirea avea miros de usturoi!

Să nu uităm că usturoiul stimulează producția și activitatea enzimelor digestive! Decât să dăm pe gât un „spânzurat”, mai bine luăm pe stomacul gol câțiva căței de usturoi, care sunt mai buni ca „spânzurații” din pruni!

Părintele Inochentie de la Robaia consuma în fiecare zi, porții potrivite de ceapă, usturoi, pătrunjel, roșii, mărar, morcovi, varză și câte un cartof copt. A băut aghiazmă și apă de izvor…și a fost sănătos cât muntele!

Slavă lui Dumnezeu că ne-a dat în dar și miraculosul usturoi!

Calinic Arhiepiscopul, Vrei să fii sănătos?, ediția a doua, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2018

Sinaxar 4 iulie 2019

Sinaxar 5 iulie 2019