in ,

Regina Maria, Îngerul păzitor al României, trimis de Dumnezeu la cumpăna veacurilor

În istoria popoarelor lumii se consemnează existența femeilor celebre. Dar nu numai a femeilor celebre, așa cum am învățat noi a le cunoaște, atât din istoria social-politică, literar artistică și din domeniul științei, dar și din lucrarea de fiecare zi, ca soție, mamă și gospodină!

Când rostim cuvântul celebritate, gândul ne duce în vremurile și situațiile speciale, când în Istoria neamurilor se ajunge în momente limită, așa cum au fost în Istoria poporului evreu, a imperiului latin, persan, babilonian, bizantin, otoman, habsburgic, comunist, ateu, etc și așa cum a fost și în sânul Istoriei zbuciumate a românilor. Cine nu cunoaște pe mama lui Ștefan cel Mare, Oltea cea Vitează? Dar pe mama Sfântului Neagoe Vodă Basarab, Neaga, atât de iubită de fiul ei, celebru în istoria arhitecturii și culturii, dărniciei pașnice și a conviețuirii creștinești cu poporul lui Dumnezeu din Țara Românească, Balcani și Europa, până în Sinai!

Oprindu-ne în a doua parte a secolului XIX și începutul secolului al XX-lea, în istoria României întâlnim trei regine: Elisabeta, Maria și Elena – Regină, mamă a Suveranului Mihai I al României.

Nici una din cele trei regine, sau soții de rege, cum se numeau, n-au scăpat de ororile războaielor: Regina Elisabeta a fost martora Războiului de Independență (1877-1878), Răscoala din 1907 și Războiul Balcanic din 1913(spre bătrânețe).

Regina Maria a îndurat toată perioada Primului Război Mondial (1916-1918), iar Regina Elena, ororile celui de-al Doilea Război Mondial și privațiunile ce au urmat după aceea.

Așadar, din anul 1871 până în 1945, pe o perioadă de doar 68 de ani, în istoria zbuciumată a României au avut loc 4 războaie, ultimele 2 angrenând Europa și întreaga lume.

În această perioadă s-au consumat drame și tragedii pe care nici un condei nu este în stare să le descrie în miezul lor de foc, suferințe și pierderi de vieți omenești și de bunuri materiale deopotrivă!

În perioada 1916-1918, pacea României și a țărilor din jur, a fost încercată de catastrofele Primului Război Mondial. Se cunoaște prea bine ce a însemnat încercarea de limită a României, care a ajuns a un moment dat, cu capitala la Iași, unde Guvernul și Parlamentul de atunci, lucrau în spaime de moarte, iar Familia Regală locuia în trenul garat la o depărtare de Iași, pentru a se evita o eventuală bombardare inamică sau răpire din partea inamicului.

Din fericire, atât Regina Maria cu Casa Regală, cât și Regele Ferdinand, care era ocrotit cu grijă, ca să nu fie răpit sau ucis de părțile atacante, au scăpat teferi din încercarea unică, din lipsuri, deznădejdi, părăsirea sprijinului din afară, cu promisiuni solemne și tratate semnate.

Dintr-o dată s-au aflat părăsiți și singuri: în fața românilor ostași și civili, singuri și izolați, condamnați la dispariția Statului Român, și ștergerea lui din Istoria Omenirii.

Kaizerul Wilhelm al II-lea, se plimba prin Regatul României, pe la Focșani, pe la București, Curtea de Argeș, declarând că Regele Ferdinand va fi ultimul Hohenzollern pe tronul României, așa cum arătau documentele secrete diplomatice (a se vedea scrisoarea elogiată a ambasadorului Beldiman de la Berlin) declarație căreia îi răspunde Regina Maria cu mult curaj și credință în salvarea României: Jocul încă nu s-a terminat și cine râde la urmă, râde mai bine!, cum notează în Jurnalul de Război, la 1 octombrie 1917.

Este caz unic în jurnalistica mondială, ca o regină, în toiul războiului să-și mai găsească răgaz să-și facă însemnările, ca un desăvârșit cronicar, în limba sa de acasă, care au și fost tipărite spre marea bucurie a istoriografilor și a celor care iubesc istoria unică a neamului românesc.

Regina Maria mărturisește că Nicolae Iorga a rugat-o s scrie în fiecare zi câte o cronică scurtă (tabletă) despre desfășurarea războiului și încurajarea ostașilor pe câmpurile de luptă, cu promisiunea că le va traduce din limba engleză în limba română, pe care le-a și publicat în presa vremii, ostași având astfel un mijloc de informare corectă și încurajare zi de zi!

Această zidire a lui Dumnezeu, Maria, care s-a ivit pe Terra în 29 octombrie 1875, la Eastwell Park, Anglia, fiica Principelui Alfred al Marii Britanii și Irlandei de Nord, nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii și a Țarului Alexandru al II-lea al  Rusiei, sosește în 1893 la București în calitate de soție a Regelui Ferdinand, moștenitorul Coroanei României. Așadar, această regină, din 1914 și până în 1927, este Îngerul Păzitor al României, mama a șase prunci: Carol, Elisabeta, Maria, Nicolae, Elena și Mircea, cel din urmă murind la doar 3 anișori (1916). Este necesar să reamintesc despre talentul de mare scriitoare al Reginei Maria, miezul activității scriitoricești fiind între anii 1912-1933. A scris superb, suplu, optimist. Iată o parte din cărțile sale: Patru anotimpuri din viața unui om; Visătorul de vise; Crinul Vieții, Țara mea; Povestea vieții mele; Gânduri și icoane din vremea războiului, însemnări zilnice (peste 10 volume); Povestea unei domnițe neascultătoare; Mărăști; Jurnalul de Război (din anii 1914-1919).

Trebuie știut și înțeles că Regina Maria a ținut un jurnal unic pentru Istoria Românilor, și a lăsat ca moștenire cartea de inimă: Povestea vieții mele! Aceste două capodopere, istorice și literare o așază în Panteonul Scriitorilor Români și a Scriitorilor de pe mapamond. Literatura europeană și mondială a luat cunoștință de marele și bravul popor român, dar și de Regina Maria, campioană mondială în diplomația rară pe care a folosit-o pentru biruința ostășească și unirea tuturor românilor într-un singur Stat Unitar!

Încercările au fost nenumărate și cu un grad înalt de primejdii dinlăuntru și dinafară. Când România era pe cale să fie total învinsă, deși luptele de la Oituz, Mărăști și Mărășești, au fost ca o minune de la Dumnezeu, ostașii români dăruindu-și viața cu o vitejie nemaiîntâlnită, spre uimirea și surpriza inamicului, Guvernul pregătea totuși un tratat preliminar de pace, care urma să fie semnat la Buftea.

Regina Maria avea o vehemență greu de suportat de cei din jur, nu putea accepta un tratat umilitor, nemilos, strigând cu înflăcărare: Orice, numai nu o pace dezonorantă! stăruind ca Regele Ferdinand să nu semneze și repetăm mereu acest lucru deoarece semnătura Regelui Ferdinand era un dezastru pentru țară și capitulare care ducea la prăbușirea României. Iată cum își varsă durerea și vehemența în versuri:

Pace, pace!

Îndrăzniți să-i spuneți pace!

Eu îi spun crimă,

Eu îi spun ură.

Îi spun rușine, îi spun arsuri,

Ce nimicește iubirea din lume,

Ce pângărește curatele nume,

De pe cruci de eroi adormiți!

Pace, pace!

Îndrăzniți să-i spuneți pace!

Eu îi spun jale, nenorocire,

Eu îi spun viață sub asuprire

Înecată de sfânta cenușă de morți

Care, de ar știi, s-ar ridica,

Să blesteme ziua jertfei lor!

Aceste cutremurătoare cuvinte sunt scrise în februarie – martie 1918, de unde vedem bărbăteasca înflăcărare, îndemnurile la rezistență disperată, glorioasă, prin orice primejdie ar fi fost, deși toate erau la limita admisă și doar cu nădejdea în Dumnezeul Salvării Românilor!

Regina Maria, la începutul războiului a organizat un Serviciu de Ambulanță la București și la Iași, a dotat spitalele cu cele necesare de a veni în ajutorul răniților din război, a încurajat, a împărțit daruri, flori, a mângâiat pe cei răniți, în suferințele lor, pe soldații, care atunci când o vedeau, ca pe un înger păzitor, ziceau: Rău m-am lovit, mamă Regină, rău m-a lovit dușmanul, dar să trăiești Domnia Ta și să ajungi Împărăteasa tuturor românilor.

În timp ce Regina Maria, îmbrăcată în uniformă sanitară, încuraja, pansa bolnavii, împărțea daruri și flori, aviația inamică arunca din avioane bombe ucigătoare, dulciuri otrăvite și păpuși cu gaze asfixiante, femeile și copiii mureau în chinuri cumplite și se întrebau: Oare se va mai dansa vreodată în Regatul României?

În cele 102 caiete cât cuprinde Jurnalul de Război, scris de Regina Maria după o zi plină de spaime și de ajutorarea răniților, scria cu inima întru nădejdea izbânzii și a izbăvirii din nenorocirile abătute asupra României.

Dacă pe vremurile bune, de Crăciun și Sărbătorile Paștelui era o grădină de flori, totul în jur, la Crăciunul din anii războiului, nu s-a găsit o floare, ci s-a bucurat de o crenguță de vâsc verde.

Regina Maria avea teama groaznică în inima ei, că s-ar putea ca dușmanii românilor, să fie hotărâți cu toate forțele să provoace moartea biologică, definitivă și să fim șterși de pe harta lumii!

Vedea aievea o pădure de cruci, o cruce străjuind zece soldați morți pentru patrie!

În tot acest timp, Regina Maria a crezut în victoria românilor! A scris atât de frumos despre România și virtutea ostășească, încât orice neam de pe mapamond s-ar bucura să fi avut prilejul unei Cronici Regale!

Dar despre vrednicia diplomatică ce vom spune?

A fost un înger păzitor al României, trimis de Dumnezeu la cumpăna veacurilor, pentru a ne încuraja, mângâia și îndemna la biruință în cele mai cumplite momente din istoria noastră milenară.

A fost o mamă a răniților! pe care soldații o vedeau împărăteasă a românilor, iar rușii o voiau ca Țarină  a lor, atât era de vrednică! Și cât s-ar fi bucurat și țara ei de baștină, Regatul Unit, să o aibă ca Regină!

Visul Reginei Maria s-a împlinit, dar și al românilor: Biruința și Unirea ce Mare!

Se spune, că trei oameni au avut capacitatea de a înțelege credința în Victoria românilor: Regina Maria, Ion I.C. Brătianu și Nicolae Iorga, care pe 14 decembrie 1916, în fulminantul discurs din Parlamentul de la Iași, a încheiat astfel: Vom izbândi ce am fost, și încă mai mult decât atât!

Profeția lui Nicolae Iorga s-a împlinit!

Slavă Ție Doamne, Dumnezeule!

Ca nici o regină din istoria lumii, Maria Regina a dovedit reale calități diplomatice la susținerea și apărarea intereselor României. De o absolută inteligență și tot pe atâta, de o extraordinară frumusețe, plină de curaj nemaiîntâlnit în cronicile lumii, a fost cel mai strălucit ambasador al României, în timpul și după Primul Război Mondial. Ne bucurăm să citim de vizitele din Franța și Anglia, vizite diplomatice și de întrajutorare a românilor condamnați la moarte prin înfometare și dezastrele distrugătoare ale războiului. Este și acum prezentă marea Regină Maria în memoria istorică a SUA, după ce în octombrie-decembrie 1926 a făcut o vizită, fiind întâmpinată peste tot de oficialitățile americane și mulțimile entuziaste, cum nu se mai întâmplase până atunci și nici după aceea.

Indiscutabil, Regina Maria este o scriitoare cu adevărat talentată, după cum se bucură să constate cei care au dragostea să citească opera sa întinsă peste scriitura românească. A rămas în Istoria Artelor, ca o artistă pricepută în tainele picturii, precum și mare protectoare a artiștilor. Academia de Belle-Arte din Paris era bucuroasă să aibă în panteonul ei pe Regina Maria, acordându-i prețuirea cea mai înaltă, iar în Regatul Românei, era supranumită Mama Răniților sau Mama Regină, pentru prezența ei activă pe front, unde îngrijea răniții și încuraja soldații.

Trebuie să nu uităm cum Regina Maria a organizat o rezistență de granit în spatele frontului ( care s-a întins pe suprafața întregii țări) adică, participarea organizată a femeilor în Asociația Femeilor Române, înființându-se și Crucea Roșie.

După pacea de la București și instalarea Guvernului Marghiloman (pro Puterile Centrale) singura rezistență era a cuconetului, după cum nota Constantin A. : Cucoanele, mai toate fondate Reginei, continuau să-și înfigă dinții în toate persoanele pe care le considerau vinovate de alianța cu nemții.

Pentru a se înțelege mai bine și cu adevărat eforturile Reginei Maria și ale femeilor care au înconjurat-o fără precedent în Istoria Românilor, este bine să citim o carte document: Eroinele României Mari, Destine din linia întâi – Editura Muzeul Literaturii Române, București, 2018.

Calinic Argeșeanul, Din suferințele Sfintei Mari Uniri a Românilor, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, Curtea de Argeș, 2018.

 

 

 

Sinaxar 28 noiembrie 2018

Zâmbet de copil, parohia Sfântul Apostol Andrei – Papucești II, protoieria Pitești