in ,

Să vorbim mai puțin și să trăim mai mult

(Publicat în: 27 ianuarie 2019)

Organizația Mondială a Sănătății (OMS), prin specialiști de notorietate științifică universală, dă un avertisment tuturor utilizatorilor de telefoane mobile, deci în mod oficial – că sunt în mare primejdie de a se îmbolnăvi în timp mai scurt, mediu sau îndelungat, de cancer cerebral, dacă se face exces la convorbiri și nu se respectă recomandările date.
Este pentru prima dată – și aceasta este foarte important – când o instituție mondială recunoaște riscul la care, fiecare dintre noi, cei care folosim telefoanele mobile, suntem în mare primejdie cu sănătatea noastră și așa destul de zdruncinată și de alte primejdii, începând cu exploziile solare, de care știe toată lumea, dar uită să se ocrotească.

După cum ne este cunoscut, dezvoltarea tehnologică din ultimii 50 de ani, telecomunicațiile au cunoscut o dezvoltare fără precedent, iar pentru a vedea cât de periculoase sunt telefoanele mobile – mai ales din cauza defectuoasei lor folosiri, trebuie să aflăm ce sunt radiațiile și cum ne pot afecta.

Toți știm că telefonul mobil este un aparat electronic fără fir, la purtător, care funcționează pe baza rețelei GSM, emițând și recepționând unde electromagnetice, iar mai pe înțeles, undele radio, specialiștii susținând că radiațiile emise sunt asemenea celor din cuptorul cu microunde, pe care noi îl folosim deja de multă vreme.
Pentru a se înțelege mai bine pericolul ce ne pândește, la fiecare convorbire mai mare ca durată de câteva minute pe zi, este necesar să știm ce sunt radiațiile, care ne amenință. Așadar, după descoperirea specialiștilor, radiațiile sunt unde electromagneetice sau particule care se propagă sub formă de raze în toate direcțiile, reprezentând unde sonore.
Radiațiile sunt de două feluri:
– Radiații neionizante: undele radio, ultrasunetele, microundele, lumina, și
– Radiații ionizante;
– Radiații alfa: care sunt invizibile, având mare putere de ionizare și pot afecta ţesuturile interne. Nu trec prin hârtie (când vorbim la telefon să punem o coală de hârtie între ureche și telefon);
– Radiații beta: periculoase pentru organismul uman și pot fi oprite de o foiță de aluminiu de câțiva milimetri (poate că ar fi potrivit ca telefoanele mobile să fie dotate din fabricație cu o astfel de lamă de aluminiu);
– Radiații gamma: atacă organismul. Pot fi oprite de o placă de beton de 15 cm, o placă de plumb, apă sau materiale cu densitate mare;
– Radiații X (sunt radiații gamma cu energie scăzută) străbat țesuturile fără ca să atace oasele. Dar mai știi?
După cum se știe, undele electromagnetice, acționează asupra moleculelor din corpul uman și duc la:
– deteriorarea membranei hematiilor (celulele roșii);
– distrugerea leucocitelor (globulele albe);
– modificarea structurii acizilor nucleici, fapt care duce la mutații genetice și cancer.
La toate acestea se mai adaugă, permanent, undele emise de antene (pădurile de antene de pe blocuri!) care sunt periculoase pentru organismul uman, din cauza absorbției energiei, temperatura corpului ridicându-se cu câteva grade, pericol pentru afectarea unor țesuturi.
Este bine de știut: câmpul electromagnetic este un câmp uniform și continuu, care se propagă sub forma de unde electromagnetice ca viteza luminii. Nu intrăm în noțiuni teoretice, ci doar facem o prezentare a realității științifice, deja stabilită.
După cum se știe, Pământul pe care noi locuim este un colosal magnet, care are un câmp magnetic foarte puternic și fără acest câmp magnetic viața noastră nu ar exista așa cum noi o cunoaștem azi. Dacă n-ar fi un echilibru perfect în mersul Pământului prin Univers, ar fi mari dereglări asupra zidirii umane: creșterea omului în înălțime (viața uriașilor), îngrășarea (ca din senin), insomnii, dureri de cap, o viață întreagă, afecțiuni ale inimii și sistemul circulator (bieții oameni – de diferite vârste, mor subit, spre mirarea noastră mult naivă).
Ca să revenim un pic, câteva cuvinte despre sursele radiațiilor electromagnetice, pentru a avea grijă cum să ne ferim, cu multă atenție și responsabilitate pentru sănătatea noastră, atât de scumpă fiecăruia dintre noi.
Desigur, că ne vom mira să auzim,că nu doar telefonul mobil este o sursă de radiații electromagnetice, ci și antenele fixe de televiziune și radio, releele (dispozitive care retransmit, amplificând semnalele recepționate), monitoarele, aspiratorul, televizorul, etc., sunt surse de radiații care atacă iremediabil țesuturile organismului.
Am “jucat” destul “perinița electromagnetică”!
Să vedem acum ce este cu telefonul mobil. Primul telefon mobil complet automatizat a fost pus la punct tehnic, în anul 1956 și avea greutatea de 40 kg (cât o oaie), fiind folosit de 125 abonați, iar primul telefon mobil comercializat, cântărea 1 kg și avea o lungime de 30 cm., cât un galoș!
Astăzi avem o gamă mare de telefoane, de la cele mai simple până la cele mai performante și industria continuă cu noi și noi tipuri, într-un ritm spectaculos. S-a constatat, din cercetările efectuate de specialiști că între 20%-60% din energia emisă de telefonul mobil este absorbită de capul celui ce folosește telefonul mobil, în funcție de performanța telefonului și de distanța față de releu, procentul fiind mai mic sau mai mare. Iar frecvențele de 900 Mhz, 1800 Mhz și 2,45 Ghz (cele pe care funcționează telefoanele mobile), pot crea zone cu temperatură ridicată în creier.

În acest sens se vorbește și despre indicele SAR, care reprezintă cantitatea de energie absorbită de către organism în timpul folosirii telefonului mobil și se precizează că telefonul cu cât este mai aproape de releu, cu atât valoarea indicelui SAR este mai mică. Sigur că nu putem sta toți în jurul releului atunci când vorbim.
Cum aflăm (cum simțim) efectele radiațiilor electromagnetice? Fiecare purtător de telefon (sau telefoane, că nu ajunge unul!) poate că citește studiile de specialitate în speță și aproape fiecare dintre noi auzim ce spun cei care folosesc telefonul mobil și desigur, mai concret, câți dintre noi nu avem semne vădite că excesul convorbirilor la acest aparat, ne provoacă disconfort de certă periculozitate.
Specialiștii în domeniu ne avertizează că folosirea frecventă a telefonului mobil dăunează sănătății, prin dureri de cap, senzația de arsură în zona occipitală, temporală și articulară, oboseală, concentrare scăzută, pierderea memoriei, insomnii, greață, vărsături, etc. Aceste simptome apar la câteva minute după folosirea telefonului mobil sau în timpul zilei, unii având figuri zăpăcite.
Ca un semnal major de alarmă, la copii, pericolul este și mai mare, pentru că au oasele craniului mai subțiri, radiațiile pătrunzând mai ușor în creier. Este necesar să subliniem că atunci când se foloseau telefoanele normale cu fir, aceste simptome lipseau cu desăvârșire. Și acum se constată același lucru. Cine folosește doar telefonul fix și din când în când pe cel mobil, la distanță de ureche, pericolul se diminuează vizibil.
Și acum câteva precizări despre studii și cercetări, în domeniul folosirii telefoanelor mobile și componentele sale ultratehnice. Cercetările din cadrul OMS (Organizația Mondială a Sănătății) au constatat că undele radio emise și recepționate de telefoanele mobile pot favoriza producerea cancerului cerebral, riscul fiind mult mai mare pentru cei care vorbesc peste 30 minute pe zi, iar folosirea excesivă a telefonului mobil poate spori riscul de infertilitate și autism.
Biroul britanic de statistică arată o creștere cu 50% în perioada 1989-2009 a tumorilor canceroase în regiunea lobilor frontal și temporal, iar Agenția internațională pentru cercetare în domeniul cancerului, cataloghează telefoanele mobile drept cancerigene. Chiar și Keith Black de la Centrul Medical Cedars – Sinai (Los Angeles) avertizează că folosirea excesivă a telefonului mobil poate crește riscul de cancer, iar cei care vorbesc la telefon mai mult de 15 minute pe zi, timp de 15 ani, prezintă un risc de 72 de ori mai mare de a face cancer.
Mai mult, sunt telefoane performante care pot emite radiații electromagnetice și atunci când nu se vorbește, întrucât acestea funcționează ca o stație radioreleu, afirma dr. Mercola, iar cercetările specialiștilor de la Universitatea Essen (Germania) pe un eșantion de 118 persoane care sufereau de melanom al globului ocular (cancer la ochi) au constatat că utilizarea telefonului mobil, poate fi asociată cu acest tip de cancer.
De la o vreme încoace, unii dintre noi folosim telefoanele mobile – încălcând codul bunelor maniere și al bunului simț! – după orele serii, urcând până spre miezul nopții. Este o adevărată necuviință ca să zăhăiești pe cineva cu telefonul după ora 9 seara și nici chiar până atunci. N-am să zic mai rău, dar folosirea telefonului înainte de culcare, poate determina persoana care-l folosește să ajungă mult mai târziu în stare de somn profund, somn necesar pentru revitalizarea celulelor și eliminarea oboselii acumulate pe parcursul unei zile. Medicul Călin Mărginean spune că atunci când efectuăm un apel, telefonul emite 3 miliarde de vibrații pe secundă care trec prin fiecare celulă a creierului. Peste 5 miliarde de oameni de pe planeta noastră au telefoane mobile. Credem că mai putem fi sănătoși deplin cu 3 miliarde de vibrații pe secundă la un apel telefonic? Chiar radiațiile cuptorului cu microunde, în cel mai simplist mod, au aceleași efecte asupra organismului ca și asupra alimentelor, adică “gătesc” creierul.
Este necesar să ne însușim rezultatele cercetătorilor în domeniul radiațiilor: “Cancerul, în particular cel la nivelul creierului, se dezvoltă într-un timp îndelungat. Cred că este o idee bună să avertizăm publicul, că expunerea îndelungată la radiațiile emise de telefonul mobil poate produce cancer” , a spus dr. Henry Lai, profesor în Bioenergie la Universitatea din Washington, care a studiat efectele produse de radiații timp de 30 de ani.
Grija cea mai mare trebuie acordată copiilor care folosesc periculos telefoanele mobile. Dr. Black ne explică: “Craniul și scalpul copiilor sunt mult mai subțiri. Așadar, radiațiile pot penetra mai adânc în creierul copiilor și a tinerilor. Celulele lor se înmulțesc într-un ritm mai alert, așa că impactul radiațiilor poate fi mai mare”.
Cât despre România, ce spun cifrele în domeniul telefoanelor mobile? Pe la finea anului 2010, telefoanele au ajuns la 24,6 milioane, deci 120%, iar cifra este în creștere de 1% față de primul semestru de anul trecut, ceea ce înseamnă că numărul celor expuși la riscul de a face cancer este extrem de mare. Iar dacă ne uităm la numărul de minute vorbite, românii au ajuns la un record de 26,5 miliarde, aceasta însemnând că, în medie, de pe fiecare telefon s-au vorbit câte 1.077 minute. Pentru o estimare școlărească, românii au dat, în a doua parte a anului trecut, peste 12 miliarde de apeluri. Performant, nu? Suntem și aici, ca la avorturi, campioni mondiali!
Indiferent de ce se spune pro și contra în această poveste, nu trebuie să uităm că chiar producătorii telefoanelor mobile își avertizează totuși cumpărătorii să țină aparatele departe de corp și cât mai departe în camerele unde locuiesc.
Oricum, telefoanele mobile au ajuns, nu numai un rău necesar, dar și un mijloc de comunicare ce trebuie folosit inteligent și cu înțelepciune.
Și acum, după atâta “savantlâc” electromagnetic, ce trebuie să facem, cei care comunicăm prin telefon mobil? Sunt câteva porunci, pe care trebuie să le împlinim cu sfințenie, dacă dorim să nu ajungem cu creierii terci, urechile de măgariu și viața scurtă ca a libelulei.
Iată poruncile:
1. Să nu ținem aparatul lipit de ureche. Ținând telefonul mobil departe de ureche, cel puțin 5 cm, diminuăm efectul radiațiilor asupra creierului;
2. Să nu ținem telefonul în dreptul inimii, la curea, sau în dreptul altor organe vitale. Se recomandă păstrarea telefonului pe masă sau în geantă.
3. La fiecare 10 minute să mutăm telefonul de la o ureche la alta. Convorbirile să fie scurte, pe cât posibil.
4. Să utilizăm funcția speaker a telefonului cât mai des, aparatul fiind ținut la o distanță mai mare de corp;
5. Să folosim cât mai des SMS-urile;
6. Să ținem telefonul în mână atunci când efectuăm un apel. Doar atunci când cel apelat a răspuns, să ducem telefonul la ureche. Intensitatea undelor este mai mare atunci când apelăm pe cineva la telefon sau suntem apelați. Practic telefonul mobil coace creierul precum un cuptor cu microunde. Bolta craniană are forma unei antene parabolice, ce concentrează undele la baza gâtului;
7. Să folosim telefonul mobil cât mai rar în autobuz, metrou, troleibuz, mașina personală;
8. Să renunțăm la conversație atunci când semnalul este slab. Atunci telefonul mobil duce la amplificarea câmpului magnetic din jur. Să folosim, cât mai des, telefonul cu fir. E cel mai bun;
9. Să folosim dispozitivul hands free, astfel, telefonul va fi ținut la o depărtare mai mare de zona capului;
10. Să nu dormim cu telefonul sub pernă, sau lângă cap, pentru că telefonul mobil emite unde radio chiar și când nu este folosit;
11. Să nu ținem telefonul în zona abdomenului, în special gravidele. Iar atunci când nu folosiți telefonul pentru a comunica, să îl trecem pe mod avion;
12. Să alegem un telefon care prezintă un nivel cât mai mic al indicelui SAR;
13. Să folosim telefonul doar atunci când avem strictă nevoie de el;
14. Să nu folosim telefoanele mobile în stațiile de benzină pentru că se pot provoca incendii.
Acestea ar fi cele 14 porunci, deci mai mult decât recomandări pe care să le respectăm, cu sfințenie, pentru a se evita eventualele îmbolnăviri.
Așadar, ca o concluzie:
– Telefoanele mobile sunt necesare pentru comunicare rapidă în secolul XXI. Aproape nimeni nu poate renunța la acest mijloc practic și eficient, dacă vrea să țină legătura cu progresul tehnic în domeniul comunicațiilor;
– Industria telefoanelor mobile a avertizat pe utilizatori, cum să folosească aparatele de comunicare, pentru a se evita eventualele disconforturi și îmbolnăviri, avertismentele lor  și ale specialiștilor în domeniu fiind cuprinse în cele 14 recomandări exprese, pe care noi le-am numit porunci. Cine nu le bagă în seamă se va împiedica de ele!
Ne dorim să vorbim cât mai puțin la telefonul mobil – este doar pentru urgențe, când suntem departe de telefonul fix. Ne dorim folosirea funcției hands free – absolut necesară – pentru diminuarea efectelor negative și să nu uităm practica cea mai puțin nocivă, comunicarea prin SMS.
Atunci vom vedea mai puțiin vorbitori ținând telefonul mobil lipit de ureche și vorbind singuri pe stradă, când strigând, când râzând, spre hazul trecătorilor!
Diminuând convorbirile tehnice, unele chiar nefolositoare, să ne facem mai mult timp pentru convorbirea – prin rugăciune – cu Dumnezeu. Astfel nu mai este niciun risc de îmbolnăvire personală, nici a celor pe care-i ținem la telefon îndelungat.
Să ne gândim la noi și la cei cu care ne îmbolnăvim reciproc.
* Sursele folosite în acest material, pot fi cercetate pe internet.
Calinic Argeșeanul

 

Sinaxar 27 ianuarie 2019

Liturghie Arhierească în Catedrala Arhiepiscopală a Sfintei Mucenițe Filoteea