in ,

Sebastian Barbu-Bucur

Iată că au trecut aproape 60 de ani de la întâia vedere a profesorului Sebastian Barbu-Bucur. Avea, în anul 1959, doar 30 de ani!

Pentru mine, profesorul de muzică psaltică, obiect cu mare cinste pe atunci, era un prilej de analiză, de studiere pe subiect și la obiect. Cred că aşa suntem toţi elevii. Nu ne rămâne nimic nebăgat în seamă. Zeci de ochi se îndreaptă spre catedră. Profesorul este într-o mare încurcătură, atunci când se lasă bombardat de întrebări de tot felul, mai ales în public. Atunci este profesorul la examene, în fața elevului nesățios de a știi!

Am asistat la unele dialoguri profesor-elev şi elev-profesor. Unele dintre ele sfârşeau cu poftirea elevului afară din clasă.

Cu Sebastian Barbu-Bucur, nu se întâmpla „una ca aiasta!” Era exclus orice dialog. Era vorba doar de cântare bisericească, fără pauze şi fără comentarii.

Anul 1959 era să fie unul dramatic. Floarea monahismului era strivită în malaxorul Decretului 410, pus în aplicare de comunişti, o dată cu venirea iernii. Seminarul Monahal Superior, dispărea cu văruitul pe scări şi apărea doar simplu: Seminarul Teologic. La orele de la clasă nu au mai venit profesorii călugări, iar elevii monahi din mănăstirile moldovene, au dispărut cu totul, într-o linişte şi rapiditate suspectă.

Nimeni nu comenta!

Era un subiect tabu!

Mai târziu, am auzit că profesorul nostru de muzică psaltică, a fost poftit afară, nu numai de la catedră, ci chiar şi din mănăstire. Li se arăta direcţia precisă: la Forţele de Muncă, pentru angajare în sectorul socialist.

Dacă s-ar scrie documentat drama şi tragedia de atunci, şi sper să o facă cineva competent, ar împlini o mare nedreptate pentru cei care nu mai sunt încă printre noi, dar şi celor care, încă, mai răzbesc în frumuseţea acestei lumi văzute, Sebastian Barbu-Bucur, fiind unul dintre supravieţuitorii măcelului ideologic.

Multă vreme n-am mai auzit nimic de elegantul şi severul nostru profesor. A luat drumul pribegiei! Şi-a continuat studiile universitare. A stăruit în nădejdea revenirii din boala ce se aşezase ca lepra peste firea fiilor acestui pământ românesc.

Profesorul de ieri, studia şi publica. Era, nu numai un impecabil ştiutor al psaltichiei, dar şi tot pe atâta un excelent muzicolog. Aşa se explică drumul ascendent spre Academia de Muzică Religioasă, ctitorind specialitatea atât de dragă sieşi, la Universitatea de Muzică din Bucureşti.

Aşa a înţeles să lucreze. Tot împotriva valurilor de tot felul. Nu s-a lăsat biruit. Am văzut în viaţa acestui om o voinţă de oţel. A suportat umilinţe incredibile peste tot. Chiar la Athos, a fost pus să spele vesela, pentru a le prinde încrederea celor de acolo, ca să-l lase să studieze şi să publice, mai târziu, manuscrisele valoroase ale protopsalţilor români, în decursul timpului.

Din eforturile sale cărturăreşti şi de dascăl notoriu, au ieşit doctori şi profesori, coroana bucuriei unui om, care nu s-a lăsat înfrânt. A lăsat o capodoperă editorială urmașilor.

M-am bucurat tot timpul de prețuirea lui de dascăl incoruptibil, autor de lucrări, tipărind opera sa integrală. Ori de câte ori ne întâlneam, cântam mereu la biserică și după aceea cu o bucurie ruptă din rai.

Mai spre apusul vremii sale, mi-a dedicat un Axion pe care mi l-a cântat cu o dragoste care m-a emoționat până la lacrimi.

Era cântecul lui de lebădă psaltică!

Acum cântă cu îngerii din ceruri!

Acesta este Sebastian Barbu-Bucur!

Calinic Argeșeanul, Între umbre și lumini, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2017.

 

Sinaxar 21 iulie 2018

Sinaxar 22 iulie 2018