in

Ședința anuală a Adunării Generale a Casei de Ajutor Reciproc

În Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului s-a desfășurat astăzi ședința anuală a  Adunării Generale a Casei de Ajutor Reciproc (CAR).

Evenimentul s-a desfășurat în paraclisul Sf. Ierarh Calinic de la Cernica din municipiul Curtea de Argeș, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului și a părintelui arhimandrit Caliopie Cristian Ichim – consilier economic al Eparhiei și preşedintele CAR. De asemenea au fost de față  reprezentanţii celor 6 protopopiate din cuprinsului județului Argeș care sunt implicaţi în activităţile C.A.R din teritoriu şi membrii în Adunarea Generală.

A fost citită darea de seamă pe anul 2018, fiind prezentate cheltuielile, veniturile şi toate activităţile organizaţiei. Au fost evidențiate eforturile depuse de toți responsabilii pentru buna desfășurare a activității finaciare, pentru promptitudinea de a veni în sprijinul membrilor CAR.

S-a constatat un progres față de anul trecut în ceeea ce privește numărul membrilor C.A.R., arătându-se prin aceasta că hotărârile aprobate de membrii Adunării Generale a Casei de Ajutor Reciproc din Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului au fost constructive.

Protoieria Mioveni – Campionii Bucuriei Sociale, februarie 2019

Sinaxar 1 martie 2019