in ,

Ședință pe probleme economice-administrative la mănăstirea Văleni

La început de an bisericesc, Mănăstirea Văleni a găzduit, sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, ședința membrilor din Permanența Eparhială, la care au participat și părinții protopopi și contabilii din cele șase protoierii ale Eparhiei Argeșului și Muscelului.
După meditația duhovnicească a Chiriarhului Argeșului și Muscelului, s-au discutat temeiurile de pe ordinea de zi.
Părinții Protoierei au prezentat o dare de seamă asupra activității economico-financiare, administrativ-gospodărești și social-culturală, a fiecărei protoierii.

S-a pus accent pe dezvoltarea activităților sociale din parohii, printr-o mai bună implicare a preoților în viața comunităților pe care le păstoresc, în acest sens înființându-se o condică, unde vor fi trecute toate ajutoarele financiare sau materiale, acordate celor aflați în nevoi.
Crosul Campionii bucuriei se va desfășura în fiecare protopopiat, începând cu luna aceasta, înscriindu-se în manifestările prilejuite de prăznuirea Sfântului Neagoe Vodă Basarab.
După acest eveniment, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a vizitat mai multe parohii aflate pe valea Râului Topolog.
   
 

Festivitatea de premiere a Fiilor și Cetățenilor de Onoare ai Argeșului și Muscelului

Sinaxa stareților și starețelor la mănăstirea Glavacioc