in ,

Sfântul Andrei, Apostolul Românilor

Cât de mare a fost pentru Andrei bucuria de a vesti fratelui său, Petru: „Am aflat pe Mesia, Care se tălmăceşte Hristos!”[1]

Cei doi fraţi: Petru şi Andrei, dimpreună lucrători în ogorul Domnului Iisus Hristos, cu cei zece apostoli, erau fiii pescarului Iona, născut în Betsaida, localitate aşezată pe ţărmul lacului Ghenizaret – Marea Galileii – din cunoscuta provincie Galileea, în partea de nord a Ţării Sfinte.

Cum era şi firesc, la evrei, şi pe la noi din când în când, pruncii învăţau meşteşugul părinţilor.

De la început, ei au fost ucenicii Sfântului Ioan Botezătorul, care predica pocăinţa şi săvârşea botezul. Atunci când Ioan a rostit, văzând pe Iisus: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii”[2] şi-au întărit convingerea că Iisus Hristos era Mesia, Cel prezis cu secole înainte. Iar după botezul lui Iisus, săvârşit de către Ioan Botezătorul, din nou s-a auzit rostindu-se de proorocul botezător: „Iată Mielul lui Dumnezeu!”[3] Auzind cei doi ucenici, Petru şi Andrei, de îndată au pornit către Iisus pentru a-L cunoaşte mai îndeaproape. Văzându-i cum se îndreaptă spre El, a cunoscut inima lor şi i-a întrebat: „Ce căutaţi?”, iar ei răspunzând i-au zis: „Învăţătorule, unde locuieşti?” El le-a zis: „Veniţi şi veţi vedea![4]

Cei doi ucenici au stat uimiţi, ascultând o zi întreagă pe Iisus, Mesia, Cel mult aşteptat. Seara au plecat din nou cu tatăl lor, Iona, la pescuit. Văzându-i Iisus le-a zis: „Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni. Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El.”[5]

Despre Sfântul Apostol Andrei, Evangheliile mai pomenesc doar de două ori: la minunea înmulţirii pâinilor, unde el a spus lui Iisus Hristos: în mulţime se află un băiat care are cinci pâini de orz şi doi peşti[6], iar a doua oară cu Filip, după învierea lui Lazăr, au înştiinţat pe Domnul Iisus că „nişte elini” pelerini veniţi pentru sărbătorirea Paştelui iudaic, la Ierusalim, doreau să-L vadă.[7]

După o bună vreme, Iisus Hristos trimite la propovăduire pe cei doisprezece apostoli: „Pe aceştia doisprezece i-a trimis Iisus, poruncindu-le acestea: „În calea păgânilor să nu mergeţi şi în cetatea de samarineni să nu intraţi; şi mai degrabă mergeţi la oile cele pierdute ale casei lui Israel. Şi mergând, propovăduiţi grăindu-le: S-a apropiat Împărăţia Cerurilor! Pe cei bolnavi tămăduiţi-i; pe cei morţi înviaţi-i; pe cei leproşi curăţiţi-i; pe demoni scoateţi-i afară; în dar aţi primit, în dar să daţi. Să nu aveţi nici aur, nici argint, nici bani în cingătorile voastre; nici traistă pe drum, nici două haine, nici încălţăminte, nici toiag; că vrednic este lucrătorul de hrana sa. Şi în orice oraş sau sat veţi intra, cercetaţi cine este vrednic în el şi rămâneţi acolo până ce veţi pleca. Şi intrând în casă, uraţi zicând: Pace casei acesteia! Şi dacă este casa aceea vrednică, pacea voastră să vină peste ea; dar de nu este vrednică, pacea voastră întoarcă-se la voi. Dacă cineva nu vă va primi, nici nu vă asculta cuvintele, ieşind din casă sau din cetatea aceea, scuturaţi praful de pe picioarele voastre!”[8]

După cum se ştie, toţi ucenicii Săi, deci şi Sfântul Andrei, au fost martori la minunile pe care le-a săvârşit Iisus, au ascultat învăţăturile pe care le-a rostit în faţa mulţimilor, însoţindu-l pe Mântuitorul pe toate drumurile Ţării Sfinte. A suferit alături de ceilalţi apostoli când Iisus Domnul a fost vândut, prins, judecat, chinuit şi răstignit pe Cruce. S-a bucurat când a aflat de minunea învierii şi L-a văzut pe Domnul înviat în prima zi, la opt zile şi în Galileea, când a primit porunca de a predica Evanghelia la toate neamurile.[9]

După Pogorârea Duhului Sfânt şi întemeierea Bisericii creştine la Ierusalim, în ziua Cincizecimii, Sfinţii Apostoli şi ucenicii lor au început predicarea noii învăţături adusă pe lume de Mântuitorul Iisus Hristos.

După învăţăturile unor istorici şi teologi din primele veacuri creştine, Sfântul Apostol Andrei a propovăduit Evanghelia la geto-daci, în Schythia Minor – Dobrogea de azi – în teritoriile dincolo de Prut, în nordul Mării Negre, Asia Mică şi în spaţiile dintre Dunăre şi Marea Neagră.

Trebuie să subliniem, că în aceste teritorii locuite de strămoşii noştri geto-daci, prin secolele VII-VI î. Hr. s-au aşezat colonişti greci. Ei au întemeiat cetăţi, în partea apuseană a Mării Negre, precum sunt: Tyras (Cetatea Albă), Histria (Istria), Tomis (Constanţa), Callatis (Mangalia) etc.

După cum se ştie, la sfârşitul secolului al IV-lea î.Hr. au venit triburile de sciţi, o populaţie nomadă de origine iraniană, fiind asimilaţi între timp de autohtoni. Aceşti sciţi, despre care pomeneşte şi Sfântul Apostol Pavel, au dat numele de Sciţia, locurilor unde s-au aşezat.

Mai târziu, spaţiile de pe ţărmul apusean al Mării Negre, până la gurile Bugului, au fost cuprinse în statul Geto-Dac, condus de regele Burebista (+44 î.Hr.), cetăţile eline acceptând de nevoie protectoratul roman pentru o oarecare vreme; iar în anul 46 d. Hr. teritoriul dintre Dunăre şi Marea Neagră a fost cucerit de romani şi anexat provinciei Moesia Inferior (Bulgaria răsăriteană de azi), iar în anul 297 a devenit provincie separată sub numele de Schythia Minor, adică Sciţia Mică.

Această stare de lucruri a oferit condiţii prielnice pentru predica Sfântului Apostol Andrei, în atmosfera de cultură greacă, apoi romană.

Tradiţia despre predica Sfântului Apostol Andrei în Sciţia apare consemnată în primele veacuri creştine. Spre exemplu, Hipolit Romanul (249-251) ne-a lăsat o lucrare Despre Apostoli, iar Episcopul Eusebiu din Cezareea Palestinei (339-340), din ştirile lăsate de Origen din Alexandria (+ 254), scrie: „Sfinţii Apostoli ai Mântuitorului, precum şi ucenicii lor, s-au împrăştiat în toată lumea locuită de atunci. După Tradiţie, lui Toma i-au căzut sorţii să meargă în Partia, lui Andrei în Sciţia, lui Ioan în Asia …”

Cu totul deosebită este mărturia, chiar din perioada apostolică, când Sfântul Apostol Pavel pomeneşte, în Epistola către creştinii din Colose,[10] despre „sciţii” care au avut prilejul binecuvântat de a auzi cuvântul lui Dumnezeu.

Tradiţia ne spune prin călugărul Epifanie, secolul VIII, în Viaţa Sfântului Apostol Andrei, că printre popoarele evanghelizate se numărau şi sciţii, despre care pomeneşte şi Sfântul Apostol Pavel, iar în Sinaxarul Bisericii din Constantinopol se consemna că Sfântul Apostol Andrei: „A predicat în Pont, Tracia şi Sciţia” şi că a hirotonit pe Amplias, episcop de Odyssos sau Odessos – Varna de azi, Bulgaria, care este sărbătorit la 31 octombrie.

De remarcat este faptul că istoricii bisericeşti ruşi consideră că Sfântul Apostol Andrei a predicat în nordul Mării Negre adică „în pustiurile scitice”, ţinut, fie aflat în Sciţia Mare (sudul fostei Uniuni Sovietice), fie în Sciţia Mică sau Dacia Pontică, locuite, deopotrivă, de greci, romani şi geto-daci, aşa cum menţionează scriitorul bizantin Nichifor Calist, în secolul XIV.

Mai în aproape, cărturarul mitropolit al Moldovei şi Sucevei, Sfântul Dosoftei, în Viaţa şi petrecerea sfinţilor, scria: „Apostolului Andrei i-a revenit (prin sorţi) Bitinia şi părţile Propontului şi Halcedonul şi Vizantea, unde e acum Tarigradul (Constantinopolul), Tracia sau Macedonia, Tesalia şi sosind la Dunăre, ce-i zic Dobrogea şi altele ce sunt pe Dunăre şi acestea toate le-a umblat.”

Credem că Sfântul Apostol Andrei a fost întărit de Duhul Sfânt în lucrarea sa de evanghelizare, nu doar în spaţiile pomenite mai sus, ci şi în altele care nu s-au consemnat, nici atunci nici mai târziu în documentele care să stea ca mărturie, odihnindu-se în marile biblioteci ale lumii.

Mărturii, ca mierea în fagure, găsim în colinde, legende şi obiceiuri. Ţinuturi ca Dobrogea, Basarabia, Mănăstirea Nămăieşti de la cuvântul „Nemo est”, rostit pare-se de însuşi marele Apostol Andrei, precum şi colindele care pomenesc pe „schitul” sau „mănăstirea” lui Andrei, la care veneau şi ascultau slujba Decebal şi Traian, stau mărturie. Se găsesc, de asemenea, numiri de locuri şi ape: „Pârâiaşul Sfântului Andrei”, „Apa Sfântului” sau cunoscuta „Peştera Sfântului Andrei”, în hotarul comunei Ion Corvin, care poate fi cercetată.

Ca şi Sfântul Apostol Pavel, în călătoriile sale misionare, pe lângă împărtăşirea cuvântului evanghelic, hirotonea diaconi, preoţi şi episcopi pe care îi aşeza în cetăţi, aşa cum a fost şi la Tomis (Constanţa de azi), urmaşii săi apostolici, episcopii hirotoniţi de el au hirotonit şi ei, la rândul lor, diaconi, preoţi şi episcopi, păstrând cu sfinţenie succesiunea apostolică, până în zilele noastre.

Aşadar, geto-dacii şi daco-romanii, strămoşii noştri, au avut încă de la începuturi propovăduită învăţătura curată a credinţei în Iisus Hristos, prin predică şi botez.

Dunărea a fost întotdeauna ca un uriaş epitrahil întins din Munţii Pădurea Neagră până la revărsatul ei în Marea Neagră. Niciodată acest fluviu nu a despărţit Europa în două, ci a unit-o, ea fiind un liant sau o punte de aur peste care au trecut în ambele părţi, apostolii lui Iisus, misionarii, ucenici ai apostolilor, preoţi ostenitori şi diaconi slujitori. Iar semnele existenţei unui monahism sănătos se văd şi astăzi la Basarabi, în Dobrogea, în chiliile săpate în piatră, în Curbura Carpaţilor: zona Buzăului, Argeşului şi Muscelului, Vâlcii şi Gorjului.

Cum vom mulţumi lui Dumnezeu pentru descoperirea, în 1971, a celor patru sfinţi martiri din 304: Zotic, Atal, Camase şi Filip în cripta de sub altarul bazilicii, uriaşă pentru vremea aceea, de la Niculiţel, martirion unic în România, Europa şi chiar în lume!

Se cuvine ca fiecare român să vadă acest martirion din Niculiţel, precum şi sfintele moaşte ale celor patru martiri, care se află la Mănăstirea Cocoş, în imediata apropiere a Niculiţelului Dobrogean.

Sfântul Apostol Andrei a avut o arie uriaşă de evanghelizare în epoca apostolică, întărit de forţa dumnezeiască a Duhului Sfânt. Valurile şi furtunile Mării Negre, spaimele de înecare în adâncuri, primejdiile de pe uscat, cu iarnă, crivăţ şi friguri mari, primejdii din partea tâlharilor şi a păgânilor, grija pastorală pentru comunităţile pe care le orânduia pe calea cea dreaptă a credinţei în Iisus Hristos, toate acestea s-au încununat cu moartea martirică fiind răstignit pe o cruce în formă de X, cunoscută până azi „Crucea Sfântului Andrei”, pe care o cunoaşte toată lumea care călătoreşte, fiind semn internaţional la trecerea peste linia ferată.

Sfântul Apostol Andrei a fost martirizat la Patras, istoricii fixându-i anii martirajului 64-67 d. Hr. Se spune din Tradiţie, că Sfântul Apostol Andrei, în anul 67 d. Hr., auzind de întemniţarea fratelui său Petru, la Roma, a coborât din Carpaţi spre Elada, pentru a pleca pe mare cu corabia la Roma. Nu avea să mai ajungă acolo să se vadă cu fratele său. În acelaşi an, 67, cei doi fraţi de o mamă erau răstigniţi: Petru, la Roma, pe cruce, cu capul în jos, iar Andrei, tot pe cruce, în formă de X, în Patrasul Ahaiei – Grecia de astăzi.

Moaştele sale n-au stat într-un loc, precum i-a fost şi viaţa pământească. Din Patras, prin anii 356-357, au fost aduse la Constantinopol, noua capitală a Imperiului Roman de Răsărit, cu prilejul sfinţirii Bisericii „Sfinţilor Apostoli”.

Sfântul Ambrozie (339-397), episcopul Mediolanului – Milanul de azi – scria că Părticele din moaştele sale au fost împărţite la Milano, Nola, Brescia din Italia.

În anul 1204, Constantinopolul fiind cucerit de cruciaţi şi creându-se o „Patriarhie latină” în locul celei ortodoxe, cardinalul Petru de Capua a hotărât ca sfintele moaşte să fie duse în Italia (Biserica Amalfi), iar în 1462 capul său a fost aşezat într-o biserică din Roma. Din frăţietate creştină, aceste sfinte moaşte au fost returnate la Patras.

Subliniem faptul că Sfântul Apostol Andrei se bucură de mare cinstire, mai ales în Rusia, Grecia şi România, locuri unde a păstorit apostolic în numele lui Iisus Hristos.

Noi îl considerăm pe Sfântul Apostol Andrei ca apostol al românilor, iar Patriarhia de Constantinopol îl socoteşte chiar ca „întemeietor” al acestui „scaun apostolic”.

Ziua de 30 noiembrie este ziua de care se bucură românii pentru prăznuirea Sfântului Apostol Andrei „cel dintâi chemat la apostolat şi propovăduitor al Evangheliei lui Hristos la strămoşii noştri; apostol al Ortodoxiei Româneşti, creştinismul românesc fiind de origine apostolică.”

Această sărbătoare duhovnicească a românilor este premergătoare Zilei naţionale a unităţii românilor de pretutindeni, împletindu-se în chip fericit sărbătoarea Bisericii cu sărbătoarea neamului strămoşesc.

Cu inima plină de bucurie duhovnicească şi pioşenie, să zicem: „Pe propovăduitorul credinţei la geto-daci şi slujitor al Cuvântului, pe Andrei cel dintâi chemat să-l lăudăm, că pe strămoşii noştri i-a adus la cunoştinţa lui Iisus Hristos, crucea în mâini ţinând şi izbăvind din înşelăciunea vrăjmaşului sufletele lor, pe care le-a adus la Dumnezeu ca dar bineprimit. Pe acesta, toţi românii să-l lăudăm şi să-l cinstim, ca să se roage neîncetat lui Hristos Dumnezeu, ca să ne ferească de toată răutatea şi să mântuiască sufletele noastre!”[11]

Tuturor celor care poartă numele de Andrei şi Andreea le dorim sănătate de la Dumnezeu, spor binecuvântat în toată lucrarea, întru mulţi şi buni ani!

Calinic Argeșeanul

 

[1] Ioan 1, 41

[2] Ioan 1, 29

[3] Ioan 1, 6

[4] Ioan 1, 37-39

[5] Matei 4, 18-20 şi Marcu 1, 16-18

[6] Ioan 6, 8-9

[7] Ioan 12, 20-22

[8] Matei 10, 5-14

[9] Matei 28, 19

[10] Coloseni 3, 11

[11] Stihira glasului 6 la Utrenia din 30 noiembrie

Sinaxar 30 noiembrie 2018

Patriarhii Teofil al Ierusalimului și Daniel al României au oficiat Sfânta Liturghie la primul hram al Catedralei Naționale