in ,

Sfântul Benedict de la Cernica

Când Părintele Episcop Timotei Prahoveanul, în care revăd pe scriitorul Mihail Sadoveanu, mi-a dat de știre, că pune în rânduială o carte despre marele Arhimandrit Benedict Ghiuș, sufletul meu s-a umplut de o mare bucurie duhovnicească.

Când l-am întrebat pe Vlădica Timotei:

– Când vă trebuie materialul? El mi-a răspuns fără ezitare:

– Cât mai repede posibil. Un scriitor adevărat, când se apucă de scris, scrie, nu șuguiește!

Așadar, n-am să mă ocup de datele bibliografice ale marelui învățat și mistic, Benedict Arhimandritul. Aceasta o vor face cei mai buni cunoscători ai vieții tumultoase și plină de furtuni, drame și tragedii.

Mă voi referi, pe cât posibil, doar la amintiri personale.

*

Când am auzit pentru prima oară rostindu-se numele Părintelui Benedict (nu știu anul, luna și ziua!), cel care a rostit, a mlădiat în așa fel vocea și statura feței și privirea ochilor, încât pe dată, am înțeles că este vorba despre un uriaș al Ortodoxiei trăite!

Prin anii ’70 ai secolului trecut, am avut bucuria să-l văd – în carne și oase – peste care plana sufletul său, pășind ușor, călcând cărarea la Mănăstirea Căldărușani. L-am întâmpinat la intrare în mănăstire, fiind însoțit de câțiva ucenici, care nu-l scăpau din ochi, plini de mistică admirație.

L-am cercetat cu atenție! Era un om unic, ca înfățișare, prezență, privire și rostire. L-am simțit ca pe un uriaș din poveste. Mi-am zis în inima mea, că mă aflu în fața unui sfânt. De aproape sau de la distanță izvora o energie care te învăluia și te bucura, fără să depui niciun efort!

Bucuria mea a fost mare atunci, când am plecat de la Căldărușani, la Cernica, în anul 1977, pentru că l-am revăzut pe Părintele Benedict, fiind în aceeași aură de sfânt, încă din viața aceasta.

Ne-am înțeles fără vorbe declarative sau declamatorii. Ne-am adunat în gând! Ne-am regăsit în rugăciune! Ne-am văzut mereu, din anul 1974 și până în 1985, unsprezece ani, de-a valma în priveghere și voie bună.

Permanent în biserică

Doi copii ai lui Dumnezeu mi s-a dat a vedea în viața mea, cu râvnă de a merge zilnic la toate slujbele de la biserică, după programul mănăstiresc și la oră fixă. Puteai pune ora exactă ca la intrarea pe poarta Universității, a lui Kant, proverbialul!

Cei doi bisericași: Benedict Ghiuș și Maica Pelaghia, Stareța Mănăstirii Ghighiu – Ploiești, nu pot fi uitați, că despre ei este vorba.

Văzând cum înoată prin apă și noroi, de acasă la biserică, am orânduit o alee de la ușa casei și până la ușa de la Altarul bisericii Mănăstirii Cernica. Este și azi. Pe această cărăruie netedă, piciorușele arhimandritului isihast a mers la rugăciune în fiecare zi, până a plecat pe Calea Luminii, spre Împărăția lui Dumnezeu.

Monument al rugăciunii și tăcerii

N-am văzut pe nicăieri un „atlet al rugăciunii” precum Părintele Benedict Ghiuș. Nu puteai să rămâi indiferent după ce ai văzut pe acest munte de înțelesuri duhovnicești, rugăciune a inimii, izvorâtor de lumină, din Lumina Domnului Iisus Hristos!

Eram fericit că mă îngăduie în preajma sa.

Eram împreună rugători la Altarul cernican, dar și pomenitori de pomelnice, de la orele 5 dimineața, în fiecare zi, până la ora 7, când începea Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Și asta 11 ani, zi de zi. Sfinte clipe! Bucurii nesfârșite! Și totul în taină și tăcere adâncă, să nu supărăm îngerii păzitori!

Părinte al inimii descumpănite

Nenumărate ne-au fost întâlnirile. De la rugăciunile matinale de la biserică, deseori, în anumite zile, când era disponibil, eram chemat, spre bucuria mea, dar uneori ceream să ne revedem.

Mergeam cu lista pe care îmi notam, cu grijă, problemele mele pe care le aveam pentru deslușit. Eram grijuliu să nu vorbesc în van. Mă temeam să nu descopere, cumva, că aș fi un călugăr și stareț superficial, oricum, tot te citea pe dinlăuntru pentru că te vedea bine și pe dinafară.

Întotdeauna, găseai răspuns la nedumeriri și pansament pentru rana pe care o aveai, cu adevărat și nu una închipuită. Te descoperea dacă încercai să vezi, ca ispitire, cam care i-ar fi părerea. Te ierta dacă încercai să-l ispitești. Devenea vehement și apoi intra într-o tăcere care te rușina. Așa…nu mai nimereai ușa la ieșire! Îți strivea nerușinarea întru îndrăzneală! Te dezarma definitiv!

Dar, ușor-ușor, cu mâinile ridicate a rugăciune și unindu-le împăciuitor, te dezlega de toate neputințele și pe cele pe care tu nu le-ai arătat din prea marea sfială că te aflai în fața unui înger cu aripi de azur.

Ne-am înțeles deplin. L-am rugat să mă cheme totdeauna, când are nevoie. Ca să nu-l „rup” din lucrarea sa și să nu-l tulbur în meditațiile și rugăciunile sale.

Marele teolog și diortositor!

Totdeauna, masa de scris era plină de manuscrise, tomuri și mai ales Proloagele și cele patru volume ale Vieții Sfinților pe care le-a alcătuit Sfântul Dosoftei, mitropolitul Moldovei și Sucevei, în secolul al XVIII-lea.

Cu răbdare de artist și caligraf desăvârșit – avea un scris îngeresc – desprins din inima lui, slovă cu slovă, ani în șir a diortosit cele patru volume cu Viețile Sfinților. E un manuscris monument, care a fost luat de Mitropolitul Nestor al Olteniei și tipărit în mai multe ediții la Craiova. Vincențiu Grifoni, Episcopul de azi al Sloboziei și Călărașilor, lectorul de atunci al monumentalei cărți, trebuie să știe unde sunt manuscrisele și să fie recuperate pentru Biblioteca Sfântului Sinod sau al Mănăstirii Cernica.

Le-am văzut pe toate! Știu când le-a scris! Ele trebuie să existe! Este o bucurie să le vezi și să citești Proloagele.

L-am văzut pe Benedict Arhimandritul, atât de bucuros, în văzduhul Sfinților, la a căror viață deslușea, în slova lui de filigran.

Mare savant teolog!

Dacă rostești un nume complet al culturii eclesiastice, atunci spui Benedict Ghiuș! De asemenea, al evlaviei! Am asistat la multe dialoguri. Era în mare suferință când te descoperea ignorant! Vedeam condescendență, dar fața îi arăta și indignarea, până acolo încât să pună mâna pe „biciul” cuvântului și să mustre, cum numai el știa să o facă, să te usture întru neuitare.

Era neîngăduitor cu aproximația, timpul pierdut și fanfarada plină de incultură; cu ipocrizia și superficialitatea, precum și găunoșenia afișată cu nerușinare.

Ca profesor universitar, a uimit prin precizia și logica expunerilor sale! Fiecare cuvânt era dăltuit în aur!

 

Benedict și Mănăstirea Marie Laach (Germania)

Cât de mult s-a bucurat inima mea, prin anul 1982, când, din mila Domnului, am făcut o drumeție prin Europa, în care acum suntem intrați până-n gât.

Într-o bună zi „marele iubitor al României”, cum rar mi s-a dat să văd, catolicul Wilhelm Nyssen, din Kolhn, m-a luat cu el într-un pelerinaj până la Mănăstirea Laach.

M-am bucurat, dar m-am și înspăimântat, arătându-mi cum se merge cu mașina pe drumurile europene, de la o sută de kilometri, până la trei sute. Simțeam că rămâne mașina fără roți, iar ficatul meu se face terci de frică.

Am ajuns, cu negrăite suspine la celebra mănăstire, considerată de germani. Un imperiu monahal. Parcă o văd și acum. Dintr-o dată îl aud pe Wilhelm Nyssen:

– Aici venea, vara, în vacanță, de la Strasbourg, Benedict Ghiuș, care își făcea studiile la doctorat. A lăsat o impresie impecabilă acestor catolici. Spuneau că este un sfânt în viață. Vedeam lacrimi strălucind pe fața superbului preot catolic, iubitor integral al românilor și al frumuseților culturale și de evlavie a creștinilor apăsați sub cizma atee!

Duhovnic imparțial și înțelept

Cine avea bucuria de a intra în văzduhul rugăciunii lui Benedict Ghiuș, și mai ales în chilia unde-și depăna zilele, în cărturărie înrobitoare, era un om fericit.

Se bucura să te primească! Dar era îngrijorat că nu știai să te retragi, fără a ți se spune, că e vremea rugăciunii și să-ți arate ușa cu un gest diafan.

În anul 1977, l-am rugat să mă sfătuiască într-o problemă de suflet,  apărută după întronizarea ca Patriarh a mitropolitului Iustin Moisescu.

– Cu ce te pot ajuta, Calinic? aud vocea catifelată a bunului Părinte Benedict.

– M-a chemat Patriarhul Iustin și mi-a spus că s-a gândit să mă trimită stareț la Mănăstirea Sinaia. Am aprobarea Patriarhului Justinian ca să merg anul acesta cu o bursă de studii în Elveția. Cum să procedez?

– Ai dorit bursă în străinătate?

– Nu am dorit. Dar oferta nu se găsește oriunde și nu aș vrea să-mi scape această posibilitate.

– Bine! Dar stăreție dorești?

– Nu doresc nicio stăreție. M-am învățat aici în ascultare, în văzduhul Sfântului Calinic.

– Eu cred că e bine să asculți de noul patriarh. Îl cunosc bine. Orice refuz înseamnă o înfruntare și n-o scoți la capăt. Oricum, pe moment, e mai de cinste ascultarea de stareț la o mănăstire de distincție, ca Sinaia!

*

M-am dus la chilie și m-am rugat. Am citit la Psaltire. Citisem mai înainte până la psalmul 100. Acum citesc acest psalm cu atenție. La terminare mi-a venit în gând, că am descoperit programul monahal pentru noua ascultare de la Sinaia.

Că tot am amintit de Patriarhul Iustin, în anul 1985, deci după opt ani, i-am cerut din nou un sfat:

– Ce mai ai nelămurit, Calinic?

– M-a chemat Iustin Patriarhul și mi-a spus că s-a gândit, să mă trimită arhiereu la Gherasim Cristea, Episcopul Râmnicului și Argeșului.

– Și ce ai spus Patriarhului Iustin?

– I-am spus în viteză că n-am nimic împotriva gândirii Preafericirii Sale! M-am socotit: dacă-i spun: Vai! Vă mulțumesc, dar nu sunt vrednic, dar cum hotărâți, mi-ar fi spus, că doresc arhierie și să ies afară! Iar dacă-i spun că nu merg, ar fi socotit că-l înfrunt. Am ținut cont de primul sfat dat cu poftirea de la Sinaia. Luni mă cheamă din nou și mă întreabă ce am hotărât. I-am spus la fel, că n-am nimic împotriva gândirii sale. Ce mă sfătuiți?

– Dacă nu-ți dorești asta și ești chemat de Patriarh, faci ascultare. Dacă ai umblat cu convingeri și rugăminți, nu este lucru bun. Oamenii pot fi de acord, dar nu este voia Domnului.

Stă o clipă pe gânduri, apoi continuă:

– Și eu am fost ales episcop de câteva ori. De două ori am refuzat. Acum spun, că n-am făcut bine! Ascultarea e mai presus de voia noastră. Și apoi să nu uităm că suntem călugări, iar ascultarea este tăierea voii personale.

Numai după aceea am spus Patriarhului Iustin că fac ascultare, dacă e nevoie de o nouă lucrare.

Gândul la moarte și mormântul

Într-o zi mă cheamă și-mi spune:

– Calinic, se apropie vremea plecării! Mergi în cimitir și-mi alegi o cruce mică din piatră, așa cum mi-ar plăcea mie și o fixezi unde crezi tu în cimitirul Mănăstirii Cernica.

M-au apucat emoțiile și apoi lacrimile. Am ieșit și m-am dus direct în cimitir. Am găsit o cruce micuță din piatră și de o frumusețe unică. Am așezat-o într-un loc pe care l-am gândit a fi iubit de blândul Benedict, care mi-a spus atunci, că nu va merge să o vadă până ce nu va muri, pentru că încearcă emoții mari să-și vadă locul din urmă al vieții pământești.

– Am pus crucea la căsuța provizorie, până la Învierea cea de obște.

– Mulțumesc, dragă Calinic! Cred că nu voi vedea locul. Mă las la gândul și hotărârea ta.

– Faceți o plimbare și din curiozitate, căutați locul și crucea pe care s-a scris deja Benedict Ghiuș.

A trecut o vreme. La o altă întâlnire, îl aud:

– Vai, Părinte Calinic, îți mulțumesc! Ai ales o cruce mititică și frumoasă. Nu se putea mai bine. Am încercat o mare emoție. Mi-ai făcut o mare bucurie! Mi-ai așezat crucea pentru locul de veci lângă Mitropolitul Gurie Grosu al Basarabiei, cel care m-a hirotonit preot!

De data asta am avut eu emoție!

Benedict și biblioteca

În Testamentul său, mi-a spus mai din vreme, că va orândui, ca un dulap cu cărți alese, după moartea sa, să-mi aparțină. În acest sens mi-a dat și o scrisoare, în cazul în care se va pierde Testamentul întocmit. Mi-a arătat și dulapul doldora de cele mai alese cărți așezate chiar cu mânuța sfântă a lui Benedict!

Starețul de atunci, nici pe departe, nu avea delicatețea marelui Benedict, întru respectarea Testamentului său!

Așa că am rămas cu amintirea dulapului cu cărți, dar cu dragostea Sfântului Benedict!

Ce bucurie a fost și este în inima și în sufletul meu că am cunoscut, prin darul lui Dumnezeu, pe Sfântul Părinte Benedict dintre cele două milenii!

Calinic Argeșeanul, Între umbre și lumini, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2017.

 

Sinaxar 27 iulie 2018

Slujire Arhierească la parohia Sfântul Mare Mucenic Pantelimon din Pitești