in ,

Sfântul Grigorie Teologul: Căldura Harului

Sfântul Părintele nostru Grigorie, de Dumnezeu Cuvântătorul sau Teologul, Arhiepiscop al Constantinopolului este prăznuit de întreaga creștinătate pe 25 ianuarie.

Prin darul lui Dumnezeu avea să se nască, pe vremea împărăției lui Valens (364-378) și Teodosie cel Mare (379-395), în cetatea Nazianz din Capadocia, către anul 328, din părinți de bun neam, Nona și Grigore, tatăl său fiind, pentru vrednicia sa, episcop de Nazianz.

Iubind învățătura aleasă, tânărul Grigorie, ca nimeni altul, a mers la cele mai înalte școli  din vremea sa: Cezareea Capadociei, unde s-a întâlnit cu Sfântul Vasile cel Mare, cu care a legat cea mai trainică prietenie, Cezareea Palestinei, Alexandria Egiptului și Atena, unde funcționa școala cea mai înaltă de pe vremea aceea, fiind rugat să rămână ca dascăl.

Desăvârșindu-și studiile, s-a întors acasă la părinți, în Cezareea Capadociei, pentru a-l ajuta pe tatăl său, de acum în vârstă, care îl și hirotonește preot fără voia lui, dorind să-l pună chiar episcop în locul său. Piosul Grigorie, auzind aceasta și vrând să scape de rugămințile tatălui său, fuge în pustie la prietenul său Vasile, care până la urmă îl sfințește episcop pentru cetatea Sasima, tot fără voia lui.

Zidindu-și o cultură solidă, a devenit un mare orator creștin, împletind fericit filosofia timpului cu învățătura dumnezeiască a Scripturii și a Sfinților Bărbați Apostolici.

Cu mare bucurie a îmbrățișat viața duhovnicească, scriind poezii de înaltă știință teologică, știință pe care o împărtășea pe înțelesul tuturor.

Pe când învățătura cea dreaptă a Bisericii lui Hristos era grav amenințată de rătăcirea lui Arie, Sfântul Grigorie a fost chemat de drepcredincioșii din cetate, ca să le fie păstor. Sfântul Grigorie răspunde degrab acestei chemări și, ducându-se la Constantinopol, a adunat pe credincioși într-o bisericuță de la marginea orașului, deschisă într-o casă a uneia din rudeniile sale, pe care el a numit-o Biserica Învierii.

În această modestă bisericuță, Sfântul Grigorie a rostit cele Cinci cuvântări teologice, celebre, care i-au și adus numirea de mare cuvântător al lui Dumnezeu, tălmăcind pe înțelesul tuturor dreapta învățătură despre Sfânta Treime, întorcând pe mulți la dreapta credință întru Hristos Iisus.

Pentru scurtă vreme, Fericitul Părinte Grigorie a ajuns și Patriarh al Constantinopolului. În anul 381, binecredinciosul împărat Teodosie, la rugămintea Sfântului Grigorie, convoacă al II-lea Sinod Ecumenic pentru a se  pune capăt tulburărilor din Biserică.

Chiar în toiul lucrărilor marelui Sinod, din cauza înverșunărilor, Sfântul a părăsit scaunul patriarhicesc al Constantinopolului, retrăgându-se pentru totdeauna în singurătate.

Aici, în posturi și rugăciuni, până la sfârșitul vieții sale, a compus scrieri teologice și poeme de viață duhovnicească, bogăție de aur lăsând Bisericii lui Hristos până în ziua de azi.

Cu bucurie multă putem spune că Bunul Dumnezeu ne-a binecuvântat cu mari teologi, în timpurile cele mai grele din viața Bisericii. Vom reaminti aici pe cei trei mari Teologi – troița sau treimea de Teologi: Sfântul Ioan Evanghelistul, Sfântul Grigorie de Nazianz și Sfântul Simeon Noul Teolog, toți purtând numele cel adânc de Teologul. Pe scrisul lor se sprijină întreaga temelie a Bisericii lui Hristos încă dintru începuturile sale.

La numai 61 de ani (328-389), Sfântul Grigorie Teologul, în ziua de 25 ianuarie, în aceeași lună, când a plecat către ceruri și sfântul său prieten, Vasile cel Mare (330-379), aveau să se întâlnească pentru totdeauna în Împărăția Iubirii lui Hristos. În Cuvintele de învățătură, numite și Proloagele, texte alese și tipărite în secolele XVII-XVIII, găsim pe luna ianuarie, în ziua de 25, după istorisirea pe scurt a vieții Sfântului Grigorie Teologul și un cuvânt de folos al unui alt mare Grigorie, numit și Dialogul, alt mare scriitor care a ajuns și Papă al Romei (+ 604). Atunci când Biserica lui Hristos era Una, lucrarea creștinească și duhovnicească se împletea fericit din Orient până în Occident, fără poticniri și întru curată  și fierbinte credință, nu ca acum, când ne-am îndepărtat de râvna cea dintâi.

Iată un episod minunat, lăsat de Sfântul Grigorie cel Mare despre primirea de străini, spunând că un bogat oarecare slujea cu casa lui la primirea de oaspeți, pe care îi aducea la masa sa. Într-una din zile a venit și un străin printre cei mulți care a fost poftit la masă. După obiceiul umilinței sale, când a vrut să-i toarne apă ca să-și spele mâinile, întorcându-se să ia apă cu ibricul, îndată nu l-a mai văzut pe acela, mirându-se întru sine, ce poate fi aceasta. Nedumerirea lui primește limpezire, căci în noaptea aceea, i-a zis lui, Domnul: „În celelalte zile M-ai primit, adică, prin frații mei mai mici, iar în ziua de ieri, pe Mine Însumi M-ai primit. Deci la judecata cea viitoare, se va zice: Cele ce ați făcut unuia din acești mai mici ai Mei, acelea Mie le-ați făcut.”

Sfântul Grigorie ne arată mai departe că: ”Și noi, dar, să nu ne lenevim spre primirea de străini. Socotiți, fraților, cât de mare este lucrul primirii de străini. La mesele voastre, pe Hristos primiți-L, ca și voi să fiți primiți de El la ospățul cel veșnic. Dați, acum, străinului Hristos, la primirea de străini, ca și El, pe voi, la Ziua Judecății, nu ca pe niște străini să vă știe, ci ca pe cei apropiați ai Săi, în Împărăția Sa, să vă primească.”

Câtă bucurie citeam pe fața celor care primeau atenție și prăznuire, dar pe fața celor care dăruiau în numele lui Hristos! El a spus, pentru a nu uita, noi cei care suntem chemați la lucrarea de inimă, că: „E mai fericit a da decât a lua.”

Calinic Argeșeanul

Sinaxar 25 ianuarie 2019

Ziua Unirii sărbătorită la parohia Bătușari din municipiul Curtea de Argeș