in ,

Sfântul Ierarh Calinic, Starețul de la Cernica și Episcopul Râmnicului Noului Severin

Cred că pentru cititorii argeșeni și ei care ar mai binevoi a citi, dacă au timp, este necesar a zice câteva cuvinte despre Sfântul Ierarh Calinic, cel care a fost stareț al Cernicăi, lângă București, iar din 1850, Episcop al Eparhiei Râmnicului Noului Severin, adică episcopul întregii Oltenii de azi care cuprinde județele Olt, Vâlcea, Dolj, Mehedinți și Gorj.

Marele Sfânt român Calinic, pe numele de botez Constantin, s-a născut la București în cartierul Visarion, în anul 1787, din părinții Antonie și Floarea, care mai apoi s-au călugărit luând numele Filoteia. Sfântul Calinic a mai avut trei frați, unul mai mare, preot de mir, iar mai pe urmă călugărindu-se și primind numele de Acachie, iar ceilalți doi mai mici.

Lăsând cele ale lumii, în anul 1807, deci la vârsta de 20 de ani, a intrat în Mănăstirea Cernica „și s-a dat de obște, lepădându-se de toate și cum l-a văzut cuviosul Timotei, starețul mănăstirii, l-a cunoscut că are să fie un bărbat mare și are să înfrumusețeze aceste ostroave (Mănăstirea Cernica e așezată pe două insule); l-a și dat sub ascultarea unui duhovnic cu numele Pimen, fiindcă era un bătrân iscusit în călugărie, și cel întâiu ucenic al starețului Gheorghe, om cu viață înaltă, după cum mai mulți ucenici ai lui mărturisesc”, așa cum scrie Casian Cernicanul, istoricul, în „Viața și nevoințele Sfântului Calinic”. Mai departe, istoricul Casian zice „că ce puteai să vezi!  Ucenicul imitând pe al său bătrân, că ziua când îi prisosea vremea, săpa cruci (adică sculpta), ce învățase de la bătrânul lui, și le ducea la părintele stareț de le împărțea pe la părinții de obște, iar noaptea se îndeletnicea cu citirea dumnezeieștilor cărți și cine poate să spuie postul la care se nevoia fericitul și-și omora trupul său cel încă crud, pentru că cine se apuca de așa nevoință trebuie să fie bărbat desăvârșit”.

Rămâi uimit să vezi scris în izvoarele istorice de atunci cum „și-a pus o asemenea rânduială, că toată săptămâna să nu mănânce bucate fierte la foc, fără numai pâine cu apă după apusul soarelui, și de aceasta să nu se sature, iar sâmbăta și duminica să meargă la masa de obște împreună cu părinții și să se mângâie cu înfrânare. Lacrimile și starea în picioare cine le va spune, că noaptea nu dormea mai mult de trei ceasuri, după mărturia bătrânului Hariton, iar ziua lucra împreună cu părinții la slujbele mănăstirii cele mai grele”. În anul 1813 este hirotonit preot. După ce a primit harul preoției „și pe urmă ce puteai să vezi la dânsul smerenia cea adâncă! Că de vedea pe vreunul scârbit, împreună pătimea; pe cei bolnavi, din ale sale puteri mângâia; pe săraci pururea miluia. Din care se făcuse la toți părinții ca un părint și tată, că trăgea inimile tuturor către sine întocmai după cuvântul ce zice: că dacă vrei să te iubească toți, iubește și tu pe toți, că și Mântuitorul Hristos zice: Cine va vrea să fie mai mare să le fie tuturor slugă”.

Cum postea Sfântul Calinic? Scrie istoricul Casian: „ Odată a luat binecuvântare de la duhovnicescul lui părinte și dându-i voie, în duminica lăsatului sec de Postul Mare, a mâncat împreună cu părinții la masă și de aci n-a mai băgat altceva în gură până Joia Canonului celui Mare (adică 24 de zile) și atunci a mâncat o jumătate de prescură (cam 100 de grame) și de aici n-a mai mâncat pâine până la Duminica Tomei (adică alte 25 de zile), deci total 49 de zile de post, fără apă și doar 100 grame de pâine”. Mai departe, ne spune istoricul Casian: „și din acest post s-a îmbolnăvit cu boală foarte cumplită, iar mai vârtos întunecarea minții, ce este o boală cumplită, că zace omul nedurându-l nimic, iar mai vârtos o cunosc cei ce au pătimit, că nu se întâmplă la toți oamenii, ci numai la cei ce se apucă de viață înaltă, după cum s-a apucat fericitul acesta; că din Joia Canonului Mare n-a știut de sineși până în Duminica Tomei (adică 25 de zile), din care a rămas cu durere de cap și a pătimit până a intrat în mormânt”.

Așadar, să ia aminte cei ce postesc fără sfat și îndrumare de la duhovnic! Se spune că Sfântul Calinic a mai postit 40 de zile, începând cu luna iulie, în același an, dar „în fiecare seară mânca o felie de pepene și alte poame ca să își potolească neputința firii. Dar să nu i se pară cititorului greu auzind de acest post întins, că la Dumnezeu toate sunt cu putință.”

Vom aminti aici și de pelerinajele făcute de Sfântul Calinic la Ierusalim, în Orient, Sfântul Munte, Turcia și alte locuri, precum mărturisesc hârtiile luate de minister!

În anul 1818, luna decembrie, Sfântul Calinic este ales stareț al obștii din Cernica. Iată cum descrie, mai departe, istoricul Casian: „Și cum a luat toiagul păstoresc, a început să curețe neghinele dintre părinți, fiindcă erau mulți în mănăstire din cei ce voiesc să se împodobească cu aripi străine (ca cioara după proverb) și tulburau liniștea părinților. Pe unii i-a sfătuit duhovnicește și s-au îndreptat, iar pe alții i-a scos afară ca pe niște mădulare stricate și netrebnice”.

Cum s-a purtat Sfântul Calinic ca stareț? Casian zice mai departe: „Nu și-a schimbat petrecerea vieții lui cea dinainte, ci mai vârtos și-a adaos, că de la anul 1820 pește n-a mâncat, fără numai verdețuri (salate, am zice noi azi), și acelea o dată în zi, dar foarte puține, după mărturia a mai multor persoane vrednice de crezut.”

Voi aminti aici doar câteva minuni din timpul stăreției: în anul 1821, pe vremea revoluției lui Tudor Vladimirescu, călugării au căzut în grea sărăcie și nu aveau pâine. La rugăciunea Sfântului Calinic și a obștii, până seara, Sfântul Nicolae le-a trimis care pline cu făină!

Când a venit un sărac să ceară milostenie, i-a dat 50 de lei. Nu trece multă vreme și vine un om și-i aduce 1000 de lei. Când l-a întrebat ucenicul de această minune, Sfântul Calinic i-a spus că atunci când i s-a cerut milostenie, ar fi dorit să-i dea 100 de lei, dar n-a avut decât 50. Așa răspunde Dumnezeu celui cu inima curată! În 1829, luna iulie, i se arată Sfântul Nicolae, Sfântul Gheorghe și starețul Gheorghe, poruncindu-i să zidească biserică în ostrovul Sfântul Gheorghe, biserică ce dăinuie și azi, unde am slujit nouă ani și eu ca monah și stareț!

Depănând firul istoriei, Casian Cernicanul scrie: „La anul 1850, viind de la Înalta Poartă, Domnul Țării, Barbu Dimitrie Știrbei, a voit să orânduiască lucrurile Țării, mai vârtos Biserica fiind foarte zdruncinată de întâmplările vremii, nefiind mitropolit, nici Episcopi în țară; a vrut ca mai întâi aceștia să se așeze pe scaune și pe urmă vor orândui și celelalte. Dintre care a fost ales și acest prea cuvios stareț, Părintele Calinic rânduindu-se la Episcopia Râmnicului Vâlcii, anul 1850, septembrie 14, în care cu mare mâhnire a primit această alegere, fiindcă n-a putut strica hatârul iubitului său fiu Barbu Dimitrie Știrbei (deci Domnitorul se spovedea la Sfântul Calinic) și s-a supus la voia obșteștii Adunări”.

După 32 de ani de păstorire ca Stareț la Cernica, lasă pe cei peste 500 de viețuitori, dintre care 354 de părinți, urmașului său Nicandru. Obștea călugărească l-a petrecut plângând până la un loc: „Și-a luat ziua bună, s-a așezat într-o căruță și a plecat, luând cu sine vreo câțiva dintre părinți ca să-i fie de slujbă la eparhie. Și plecând la Craiova, l-a întâmpinat norodul cu mare bucurie șiș veselie, pentru că i se dusese vestea de blândețea lui în toate părțile. Pe care după ce l-a primit în Biserică, i-a cântat un imn ce începutul este acesta: Valahie, saltă și te veselește, că iată, Calinic cel blând sosește; și a doua zi după venirea în scaun i-a făcut vizită toți marii orașului și după dânșii tot norodul cel drept credincios au venit de au luat blagoslovenie de la dânsul și urându-i de sănătate a petrecut la Craiova până la venirea armiei otomane, anul 1854, iulie 18, și după aceea s-a mutat la scaunul cel vechi la Râmnic, făcând Biserică și Seminar, Tipografie șiș case pentru părinții de la Episcopie, fiindcă erau mistuite de focul cel întâmplat la anul 1847, în ziua de Paști, martie 27, când a ars și Bucureștii, capitala României”.

După păstorirea nevoioasă timp de 17 ani, primind și o scrisoare autografă de la domnitorul Cuza, unde-l numea „cel mai mare sfânt din lume”, prin anul 1867, „ajungând la adânci bătrânețe, și-a cunoscut sfârșitul și viind la București, a dat dimisia, dar Guvernul nu i-a primit-o, și după aceea a venit la Cernica, locașul cel dorit de dânsul, că unde și-a topit tinerețele, acolo să i se sfârșească și această vremelnică viață!”

Vestit de înger că va pleca la Domnul, se stinge ca o lumânare la 11 aprilie 1868 și s-a înmormântat pe scaun, cum era obiceiul, și-l arată o fotografie făcut de D. Satmari, a doua zi după ce a adormit în Domnul.

În anul 1955, Sfântul Sinod, în frunte cu Patriarhul Justinian, a canonizat, adică a trecut în rândul sfinților, pe Sfântul Calinic Cernicanul, al cărui nume îl port și eu, cel care am fost stareț în sfânta sa chinovie, rugându-l să mă ierte de tot ce i-am greșit până azi, purtându-i și numele.

Calinic Argeșeanul

 

Sinaxar 11 aprilie 2019

Rugăciune și binecuvântare la Paraclisul Sfântul Ierarh Calinic din Curtea de Argeș