Sfântul Proroc Ioil

Sfântul Proroc Ioil a trăit cu 800 de ani înainte de nașterea lui Hristos. A fost fiul lui Fanuil, din tribul Ruben. A vestit durerile care se vor abate asupra lui Israel, inclusiv robia babiloniană. A dat sfaturi pentru post, ca fiind cel mai bun mijloc prin care Dumnezeu se face milostiv.

Tot el este cel care a vestit și pogorârea Sfântului Duh asupra Sfinților Apostoli și asupra creștinilor: "Vărsa-voi Duhul Meu peste tot trupul, și fiii și fiicele voastre vor profeți, bătrânii voștri visuri vor visa, iar tinerii voștri vedenii vor vedea. Chiar și peste robi și peste roabe voi vărsa Duhul Meu… Oricine va chema numele Domnului se va izbăvi" (3, 1-2, 5). Sfântul Ioil a prorocit și descris și Ziua Înfricoșatei Judecăți. A trecut la cele veșnice la adânci bătrâneți.
Tot astăzi, facem pomenirea:
– Sfântului Mucenic Uar, a șapte dascăli, a fericitei Cleopatra și a fiului ei, Ioan; a șase cuvioși mucenici din pustie, care s-au nevoit împreună cu Sfântul Uar;
– Sfântului Sfințitului Mucenic Sadot și cei împreună cu dânsul, o sută douăzeci de mucenici;
– Sfântului Leontie filosoful;
– Sfinților Felix, preotul, și Eusebie, diaconul;
– Sfântului Cuvios Ioan de la Rila (Bulgaria), făcătorul de minuni.
Mâine, facem pomenirea Sfântului Mare Mucenic Artemie.
Sursa: CrestinOrtodox.ro

Sfântul Apostol Luca și Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Nămăiești, Județul Argeș

Sfântul Mucenic Artemie