in

Sfințirea noii biserici de la Schitul Brădetu

(Publicat în: 10 noiembrie 2019)

Valahia secolului al XIV-lea a lăsat prin mâna Sfântului Nicodim cel Sfinţit şi prin porunca Voievodului Mircea cel Mare, ctitorií ce dăinuie până astăzi. Între acestea se numără și Schitul Înălţarea Domnului – Brădetu, care s-a dovedit a fi ctitorit cel mai probabil la finele secolului al XIV-lea.

De-a lungul timpului acesta a rezistat peste secole ca obşte de călugări, fie de sine stătătoare, fie ca metoc al Marii Mănăstiri Adormirea Maicii Domnului din Curtea de Argeş. S-a menţinut obştea călugărească – fie ea şi semnificativ restrânsă – până la reformele agrară şi bisericească impuse de Cuza, în urma cărora s-a dezvoltat satul actual Brădetu, iar schitul s-a transformat în biserică de enorie.

Dupa mai bine de 130 de ani de la acele evenimente, s-a pornit la o ctitorie nouă, la 800 m altitudine, deasupra satului. Schitul nou s-a numit, prin binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, după numele celui din vechime şi a fost închinat Acoperământului Maicii Domnului,  Sfântului Nectarie Tămăduitorul , Sf. Ierarh Calinic de la Cernica și Sf. Cuv. Ioanichie cel Nou de la Muscel.

În ziua de cinstire a Sf. Ierarh Nectarie Tămăduitorul, sute de credincioși au avut bucuria de a participa la slujba de sfințire a noii biserici construite în anul 2005. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Ierarhul Argeșean în paraclisul de vară construit în curtea schitului. Cu această ocazie au fost pomeniți ctitorii și binefăcătorii care în timp au trecut la Domnul.

În cuvântul rostit cu această ocazie, Chiriarhul Eparhiei a vorbit credincioșilor vechimea schitului Brădetu, amintind că s-a creat o punte între trecut și prezent prin reînființarea noii obște monahale.

Părintele ieromonah Filotei Dabu, starețul schitului Brădetu a oferit Înaltpreasfinției Sale o icoană cu chipul Maicii Domnului pictată la schitul argeșean Florica.

Foarte mulți credincioși au venit astăzi să se închine la moaștele Sf. Nectarie Taumaturgul și să mulțumească lui Dumnezeu pentru minunile prezente în viața lor.

Finalizarea construcţiei noului paraclis a avut loc chiar în ajunul hramului de toamnă, Sfântul Ierarh Nectarie Tămăduitorul, în anul 2005. La sărbătoarea acelui hram a fost adusă la Brădetu icoana mare a Sfântului Nectarie pictată pentru Schitul Brădetu de monahiile din Mănăstirea Sfintei Treimi din Insula Eghina (mănăstire înfiinţată de însuşi Sfântul, ce adăposteşte cinstitele sale moaşte). Mai mult, în noul paraclis au fost aduse părticele din moaștele Sf. Ierarh Nectarie care au fost așezate într-o raclă aurită.

 

Gânduri ,,dulci”!

Festivitatea de premiere a Expoziției-Concurs Naționale de Icoane ”Rugămu-ne Ție” și a Festivalului-concurs de film cu tematică religioasă ”Lumină din lumină”