in

Simpozionul: Centenarul Unirii Bucovinei la Liceul Victor Slăvescu din Rucăr

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului prin Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul – Biroul de catehizare, în parteneriat cu Centrul de documentare și informare din cadrul Liceului Victor Slăvescu din Rucăr,  a organizat Simpozionul cu tema ,,Centenarul Unirii Bucovinei cu România”. Au participat conducerea Liceului, d-na prof. Oana Nicolescu, d-na prof.  Bivol Amalia, dl. prof. de istorie Cristea Marius, preoții slujitori Arsulescu Sebastian de la parohia Rucărul de Jos și Liviu Andrei de la parohia Rucărul de Sus, Protoieria Câmpulung Muscel, elevi și  profesori.

În cadrul Simpozionului  s-au susținut o serie de comunicări realizate de către cadrele didactice prezente, remarcându-se retrospectiva istorică a evenimentelor din anul 1918 al Marii Uniri, prezentată de către dl. Cristea Marius, profesor la catedra de Istorie a Liceului Victor Slăvescu. Preotul slujitor Arsulescu Sebastian, a susținut cateheza cu tema ,,Implicațiile Bisericii Ortodoxe în contextul și realizarea Marii Uniri” în care a arătat că Congresul General al Bucovinei s-a desfășurat în Sala de marmură a Mitropoliei Ortodoxe din Cernăuţi, rolul Mitropolitul Vladimir Repta dar și cultul deosebit pe care Biserica Ortodoxă îl consacră marilor personalități ale vremii, care s-au implicat în realizarea actului Marii Uniri, cu precădere Reginei Maria ,,pe care Înaltpreasfințitul Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, Părintele nostru, o numește Îngerul păzitor al României, trimis de Dumnezeu la cumpăna veacurilor.”

Patriarhii Teofil al Ierusalimului și Daniel al României au oficiat Sfânta Liturghie la primul hram al Catedralei Naționale

Bucuria Sfintei Uniri – serbare la Școala din Poiana Lacului