in

Sinaxar 23 august 2019

(Publicat în: 23 august 2019)

În aceasta luna, în ziua a douazeci si treia, pomenirea Sfântului Mucenic Lup.

Sfântul mucenic Lup (Lupus) a trait la sfârsitul veacului al treilea si inceputul celui de-al patrulea, si a fost un servitor credincios al Sfântului marelui mucenic Dimitrie (Dumitru) din Tesalonic. Fiind de față la moartea stapânului sau, sfântul Lup si-a muiat hainele in sângele lui si a luat inelul din mâna sfântului. Cu acestea, sfântul Lup a facut multe vindecari si minuni în Tesalonic, invocând numele marelui mucenic Dimitrie. A distrus si multi idoli pagânesti, asa încât a început sa fie urmarit si persecutat de pagâni, dar puterea lui Hristos l-a pazit nevatamat.

Sfântul Lup s-a predat pe sine însusi în mâinile chinuitorilor sai si, din porunca împaratului Maximian Galerius, i s-a taiat capul cu sabia.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Sfintitului Mucenic Irineu, episcopul Sirmiului.

Acest sfânt a trait pe vremea împaratiei lui Diocletian, fiind episcop al Sirmiului. Fiind prins în Sirmiu a fost adus la Peonia, si a stat înaintea guvernatorului Prov, marturisind si propovaduind credinta în Hristos, Adevaratul Dumnezeul nostru. Deci a fost închis în temnita, apoi scotându-l a fost batut, si dupa hotarârea de pierzare, taindu-i-se capul a fost aruncat în râul Saon. Si asa si-a savârsit mucenicia.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Sfintitului Mucenic Irineu, episcopul Lugdunului (Lyon).

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Calinic, patriarhul Constantinopolului.

Acest sfânt Calinic, Patriarh de Constantinopol (693-705), a fost mai întâi preot al bisericii Preasfintei de Dumnezeu Nascatoarei, din Vlaherne. Iar pentru bunatatile cele dumnezeiesti ce avea, a fost hirotonit arhiepiscop al Constantinopolului în anul 693, la moartea patriarhului Pavel (686-693), în zilele crudului împarat Iustinian cel tânar (685-695), nepotul lui Iraclie, care cugetând multe scârbe împotriva lui, i-a poruncit o data sa dea binecuvântare ca sa fie surpata biserica Nascatoarei de Dumnezeu cea care se numea a Mitropoliilor. Dar Sfântul i-a raspuns ca nu este rugaciune de stricaciune, ci mai vârtos de zidire; ca Dumnezeu a facut lumea spre întarire, nu spre stricaciune. Deci grabindu-l cei ce erau trimisi, si suparându-l si silindu-l, zise fericitul: „Slava Tie, Hristoase, Celui ce pururea îngaduiesti”, si îndata biserica s-a surpat.

Deci fiind scos împaratul din împaratie, pentru multele lui fapte rele, si taindu-i-se nasul a fost izgonit la Cherson. Si de acolo scapând, a luat ajutor de osti de la bulgari, si mergând la zidurile Constantinopolului, a plecat cu viclesug pe patriarhul si pe tot sfatul de au iesit si l-au primit. Apoi si-a calcat juramântul ce-l facuse pe cinstita Cruce si pe Sfânta Evanghelie si pe cinstitul Trup si Sânge. Si cum a intrat în cetate, îndata a umplut cetatea de omor. Si a fost rapit fericitul Calinic de ostasii lui si izgonit la Roma, aratându-i Iustinian nasul cel taiat, si chinuindu-l. Dupa aceea ducându-l la Roma, a fost pus la o temelie de zid, si l-au zidit pe din afara, ca asa poruncise tiranul. Si peste patruzeci de zile spargând zidul, a fost aflat înca viu cu suflet, si mai traind înca patru zile dupa aceea, catre Domnul s-a mutat, si a fost îngropat în biserica Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, precum poruncisera trimisii papei ce era atunci la Roma.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor 38 de Mucenici din Tracia, care de sabie s-au savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

 

V. Reflexologia la nivelul membrelor

VI. Cromoterapia