in

Slujbă de sfințire a drapelului național la parohia Sfântul Gheorghe I din Pitești

(Publicat în: 29 iunie 2019)

Drapelul național este simbolul care a însuflețit pe români în momente grele ale neamului nostru, dar și de bucurie. Cele trei culori ale tricolorului s-au regăsit pe steaguri sau stindarde încă din vremea lui Ștefan cel Mare și Mihai Viteazul. Tudor Vladimirescu avea pe steag reprezentat pe arhanghelii Mihail și Gavril. Culorile erau împărțite egal pentru a reprezenta principiul egalității, orientarea în sus semnifica verticalitatea, iar cifra trei este numărul perfect.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, în Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului la parohia Sfântul Gheorghe I din Pitești, a avut loc slujba de sfințire a Drapelului Național, oficiată de un sobor de preoți, în prezența oficialităților județene și a reprezentanților Armatei Române.

Puterea plantelor medicinale: Turița (Galium aparine)

Pelerinajul bucuriei, parohia Bătușari din municipiul Curtea de Argeș