in

Slujire Arhierească în biserica Mănăstirii din Corbeni

(Publicat în: 15 aprilie 2019)

În Duminica a cincea din Postul Paștelui, credincioșii argeșeni au participat la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, în biserica mănăstirii Sf. Ioan Botezătorul – Antonești din comuna Corbeni.

În cuvântul rostit cu această ocazie, Ierarhul Argeșean a amintit de Sf. Cuv. Maria Egipteanca, dar și de femeia păcătoasă care a uns cu mir picioarele Mântuitorului Iisus Hristos, două modele de îndreptare prin pocăință.

Mănăstirea cu hramul „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” din comuna Corbeni a fost construită pe un teren donat în anul 1943 de Gheorghe Erbaşu. Lucrările au rămas nefinalizate, biserica fiind folosită mult timp ca staul pentru oile localnicilor.

După anul 1989, la iniţiativa Înalt Preasfinţitului Arhiepiscop Calinic, au început lucrările de reconstruire, care au fost terminate în anul 2004, mănăstirea fiind sfinţită în data de 24 iunie, în ziua de cinstire a Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul.

 

Să ne îmbunătățim stilul de viață zilnic

Sinaxar 15 aprilie 2019