in

Slujire Arhierească în Duminica Lăsatului sec de carne la Mănăstirea Corbeni

În Duminica Lăsatului sec de carne, credincioșii argeșeni au participat la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, în biserica mănăstirii Sf. Ioan Botezătorul – Antonești din comuna Corbeni.

În cuvântul rostit cu această ocazie, Ierarhul Argeșean a tâlcuit evanghelia din această duminică, amintind că împărăția lui Dumnezeu se câștigă prin faptele milei trupești.

Mănăstirea cu hramul „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” din comuna Corbeni a fost construită pe un teren donat în anul 1943 de Gheorghe Erbaşu. Lucrările au rămas nefinalizate, biserica fiind folosită mult timp ca staul pentru oile localnicilor.

După anul 1989, la iniţiativa Înalt Preasfinţitului Arhiepiscop Calinic, au început lucrările de reconstruire, care au fost terminate în anul 2004, mănăstirea fiind sfinţită în data de 24 iunie, în ziua de cinstire a Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul.

 

 

Spectacol dedicat lui Ion Creangă la Seminarul Teologic din Curtea de Argeș

Sinaxar 4 martie 2019