in

Slujire Arhierească la hramul Mănăstiri Slănic

Mănăstirea argeșeană Slănic și-a sărbătorit astăzi unul din hramuri închinat praznicului Schimbării la Față a Domnului Iisus Hristos.

Deși a fost foarte cald, credincioșii au venit să participe la Sfânta Liturghie arhierească oficiată astăzi de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul  Argeșului și Muscelului, în altarul de vară ridicat în curtea mănăstirii.

În cuvântul de învătătură rostit cu această ocazie, Chiriarhul Eparhiei a mulțumit credincioșilor care au venit cu mare bucurie pe Taborul Argeșului, așa cum este numită mănăstirea Slănic.

De asemenea Înaltpreasfinția Sa a îndemnat pe cei prezenți să lucreze fiecare la schimbarea vieții prin îndepartarea de patimi și prin urmarea lui Hristos.

Prima atestare documentară a Mănăstirii Slănic este în anul 1679.

Despre schitul Slanic tradiția se spune că a fost ctitorit de voievodul Vlad Ţepes  și că ar fi existat și pe vremea domnitorilor Neagoe Basarab și Mihai Viteazul.

În anul 1805, din motive necunoscute nouă, schitul se desființează, biserica fiind mutată în jurul anului 1830 într-un sat din Vlașca.

Viața monahală este reluată după anul 1930, ridicându-se în timp trei altare: biserica mare din zid ridicată în cinstea Maicii Domnului -cu hramul Nașterea Maicii Domnului și două paraclise mai mici cu hramurile Schimbarea la față și Sf. Ierarh Calinic de la Cernica. Din acest motiv Mănăstirea Slanic este numită astăzi de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Taborul Argeșului.

Schimbarea la față a lui Iisus, schimbarea la față a României!

Sinaxar 7 august 2018