in

Slujire Arhierească la Mănăstirea Ciocanu

(Publicat în: 22 noiembrie 2019)

În ziua praznicului Intrării în Biserică a Maicii Domnului, credincioșii argeșeni au avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie Arhierească oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic la mănăstirea Ciocanu care și-a sărbătorit cu această ocazie cel de-al doilea hram.

După săvârșirea Sfintei Liturghii au fost pomeniți toți ctitorii și binefăcătorii vechii mănăstiri.

În cuvântul de învățătură, Chirirahul Eparhiei a vorbit pelerinilor despre folosul urcușului duhovnicesc spre frumoasa mănăstire din zona Muscelului. De asemenea, Ierarhul Argeșean a evidențiat eforturile depuse de părintele stareț Teofil, împreună cu toți cei care au contribuit la ridicarea noii biserici

Din vechile documente aflăm că istoria mănăstirii Ciocanu începe la sfârșitul secolului al XVI – lea, atunci fiind construită prima biserică cu hramul Intrarea Maicii Domnului în biserică. Rezidită în anul 1621, rezistă până în anul 1825, când este construit un nou locaș de cult care se păstrează și astăzi.

Odată cu reînființarea Eparhiei Argeșului și Muscelului, lângă vechea biserică de lemn, monument istoric, la îndemnul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, cu ajutorul Bunului Dumnezeu s-a ridicat în 18 ani noua biserică de zid, oferindu-se astfel pelerinilor un spațiu liturgic mult mai generos.

Construită într-o zonă de munte, în cuprinsul localității Bughea de Jos, la șapte kilometrii de orașul Câmpulung Muscel, biserica a fost ridicată în perioada 1994-2008 la îndemnul și cu binecuvântarea Chiriarhului Eparhiei, majoritatea cheltuielilor fiind suportate de Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului. Interiorul a fost împodobit cu pictură în frescă realizată între anii 2008-2011.

Noapte şi lumină

Sinaxar 23 noiembrie 2019