in

Slujire Arhierească la Mănăstirea Sfânta Treime – Vedea

Mănăstirea Sfânta Treime din localitatea argeșeană Vedea și-a sărbătorit astăzi cel de-al doilea hram închinat Sfinților Doctori fără de arginți Cosma și Damian. Foarte mulți credincioși împreună cu personalul monahal au avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, împreubă cu un sobor de preoți și diaconi.

În cuvântul de învățătură, Chiriarhul Eparhiei a amintit de implicarea domnului doctor Iacob Marian Florin, fost director al Spitalului de Psihiatrie ,, Sf. Maria” din Vedea, care în anul 1999 a avut ideea să construiască o biserică pentru nevoile pacienților. Fiind și absolvent de teologie, ctitorul propune înființarea unei mănăstiri de maici care funționează în acest loc de 12 ani. De asemenea este hirotonit preot onorific pentru această nouă biserică.

Pentru eforturile depuse în perioada 1999-2018, Ierarhul Argeșean a oferit părintelui Iacob Marian Florin și maicii starețe Maria Vlad, distincția eparhială ,, Crucea Basarabă”.

După săvârșirea Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a vizitat muzeul religios și de artă populară înființat în incinta mănăstirii unde a admirat obiecte bisericești foarte vechi așezate pe secțiuni, precum și obiecte din tezaurul popular al județului Argeș.

Mătuşa Irina

Sinaxar 2 noiembrie 2018