in ,

Sub amăgirea manierelor politice

În anul 1995, Editura Humanitas, tipărea o carte de mare valoare: Codul bunelor maniere, astăzi, de Aurelia Marinescu. Am citit-o pe nerăsuflate pentru ineditul ei şi pentru marea valoare ce cuprinde. Cred că trebuie să fie citită urgent de oricine vrea să fie un om civilizat şi cu obraz subţire, s-o recitească şi să nu uite cât trăieşte bogăţia acestei cărţi pe care o numesc un fel de biblie a relaţiilor interumane.

Citind cu atenţie, mă aşteptam să găsesc şi un capitol despre maniere politice, sau, mai bine zis, un cod politic. Aş crede că autoarea a făcut abstracţie în mod voit, considerând că nu este cazul să cuprindă în carte tocmai nişte maniere politice, care oricum, ca toate bunele maniere se încalcă mai devreme sau mai târziu.

M-am gândit că pentru cei care au chemarea să conducă destinele unei naţiuni este necesar să reflecteze la anumite stări de comportament. Dacă îmi amintesc bine, anumiţi oameni politici ai lumii şi chiar din România, cum au fost Mihail Kogălniceanu, Ion Brătianu, Take Ionescu şi mulţi alţii, au învăţat că: „Omul  politic se formează în atmosfera de frământare, de luptă fără odihnă a vieţii publice; conducătorul, „şeful” însă trebuie să părăsească etapa agitaţiei în ziua în care are răspunderea unui partid, de pildă, şi să-l dirijeze neinfluenţat de interesele personale, vremelnice ale membrilor. Pentru aceasta se impune izolarea voită a şefului, pentru ca soluţionarea situaţiilor politice s-o poată  face independent de presiunile interesate ale partizanilor.

Numai izolarea îţi dă posibilitatea să priveşti procesul politic în justa lui desfăşurare.

Omului politic autentic îi stă bine să nu uite nicidecum următorul lucru: „să nu împărtăşească niciodată coreligionarilor politici nici durerile, nici bucuriile; se vor găsi întotdeauna perfizi care să-ţi dispreţuiască îndurerările şi invidioşi, care să-ţi pizmuiască satisfacţiile şi să le socotească nemeritate!”

Ca în orice domeniu al vieţii, tineretul trebuie crescut responsabil şi pregătit pentru toate responsabilităţile. Iar „tineretul în viaţa partidelor politice nu-şi justifică existenţa, nici nu-şi validează, serios, pretenţiunile dacă prin efortul său de gândire nu adaugă o notă nouă şi reală ideologiei generaţiilor, care l-au precedat; şi nu numai atât: dacă nu acţionează spre a dovedi crezul său!”

Petre I. Gheaţă vorbeşte şi despre chimirul îndopat: „Sunt specimene politice care măsoară valoarea indivizilor după greutatea pungii lor: atâta preţuieşti – reprezinţi ca forţă – cât impune conţinutul pungii… Prestigiul chimirului îndopat trăieşte încă şi are profundă înrâurire în conducerea tuturor partidelor!”

Câteodată, potrivit vremurilor, este necesar ca în viaţă să ne pregătim şi pentru stări de resemnare. Dar: „Cine şi-a înfruptat ambiţiunile din <<deliciile>> situaţiilor înalte, nu se poate resemna; el va dori întotdeauna să-şi redobândească locul pe care l-a avut, oricât de slabe i-ar fi însuşirile şi potrivnice împrejurările. Ispita demnităţilor – obţinute prin activitate politică – nu-şi cruţă decât în groapă, robii!”

În viaţa de toate zilele, deci şi în viaţa social-politică există amărăciuni şi obstacole de tot felul, după cum fiecare ştie. Dar Petre I. Gheaţă ne reaminteşte când scrie: „În politică nu există obstacole de neînvins pentru adevăratul om politic; cine dă înapoi în faţa perfidiei sau coaliţiei proştilor şi invidioşilor, n-are ce căuta în lupta socială. Împotriva tuturor o singură armă: tenacitatea”.

Cât despre migrarea de la un partid la altul – de aici şi multitudinea opţiunilor – neînduplecatul analist este tranşant zicând: „Transfugul politic – oricare i-ar fi justificarea actului – închide în suflet ceva din psihologia trădătorului!”

Sinaxar 18 septembrie 2018

Sinaxar 19 septembrie 2018