in ,

Suflet puternic

(Publicat în: 8 martie 2020)

Citind în cărţile lumii, aflăm că Sfântul Atanasie cel Mare, arhiepiscop al Alexandriei Egiptului, a mărturisit pe Dumnezeu, Cel Întreit în Persoane, Tată, Fiu şi Duhul Sfânt, cu o tărie de suflet nemaiîntâlnită până atunci.

Atitudinea lui de absolută verticalitate izvora din credinţa şi pregătirea întru ale ştiinţei teologice. Mărturisirea lui se arăta gata de jertfa supremă a vieţii. Nu glumea nici cu sine şi nici cu adevărurile dumnezeieşti.

Mai încoace, către noi, Vasile Pârvan, scria: „Pentru a avea o concepţie optimistă asupra lumii şi vieţii, e nevoie de un suflet puternic. Numai un mare entuziast poate crede în existenţa unei legi universale etice, mai presus de urâţeniile morale evidente şi, aparent, precumpănitoare, ale vieţii”.

Sufletele puternice sunt ca leii: nu vânează muşte!

Calinic Argeșeanul

Sinaxar 9 martie 2020

Slujire Arhierească la Parohia Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Pitești