in ,

Sufletul în Sfânta Scriptură

(Publicat în: 13 mai 2020)

Dacă ne gândim puţin la discursurile filosofului Socrate vom începe cu înţelepciunea. Doar aşa vom înţelege lucrurile în esenţa lor. Iată cum proceda Socrate cu cei care participau la dialogurile sale:

– „Cum definim înţelepciunea? Ea spune-mi, ce crezi, înţelepţii sunt înţelepţii numai în ceea ce ştiu, sau pot fi înţelepţi şi în ceea ce nu ştiu?

– Sunt înţelepţi în ceea ce ştiu, fireşte, căci cum ar putea fi în ceea ce nu ştiu?

– Ştiinţa îi face oare pe înţelepţi ceea ce sunt?

– Prin ce altceva, decât prin ştiinţă ar putea fi înţelepţi?

– Dar, ce altceva face pe înţelepţi decât înţelepciunea?

– Nimic altceva, fireşte.

– Prin urmare, ştiinţa e înţelepciune.

– Cred că da.

– Crezi tu, că-i cu putinţă omului să ştie tot?

– Da’ de unde! Cred dimpotrivă că nu poate să ştie decât foarte puţin.

– Un om, prin urmare,  nu poate fi înţelept în toate.

– Nu, se înţelege. Şi este înţelept numai în ce ştie.

– Aşa cred şi eu.”

Aşa înţelegem şi noi, că mintea omenească e destul de limitată, oricât ne-am osteni să urcăm pe treptele inteligenţei şi înţelepciunii noastre, pentru a cuprinde’ntr’o sorbitură, adevărul absolut. Iată, că drept dovadă, ne stau toate sistemele filozofice, apărute în istoria omenirii, prezentând chintesenţa gândirii omului, înzestrat cu raţiune de Creator.

Cugetăm adesea, că Dumnezeu, în afară de mintea noastră, mai mult sau mai puţin înţeleaptă, ne-a dat un tezaur sacru din care ne împărtăşim, de câte ori ne doboară vreo sete nepotolită după marile adevăruri. Acest mare tezaur sacru este Sfânta Scriptură. În paginile ei vom găsi răspuns şi la întrebarea capitală, din viaţa sinelui nostru, dacă există suflet! Ştim din dumnezeieştile Scripturi că Dumnezeu a creat vieţuitoarele prin Cuvântul Său. Direct, însă, cu mâna Sa a creat doar omul din ţărâna pământului, peste trupul omului a revărsat suflare de viaţă. Cuvintele din Geneza Scripturii spun: „Atunci luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţă suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie” (Facere 2, 7).

Iată, că trupul din materie primeşte suflare asupra lui, care vine direct de la Dumnezeu, potrivit cuvântului Său: „Să facem pe om după chipul şi asemănarea Noastră” (Facere 1, 26), aceasta însemnând că, asemănarea, trebuie luată numai în privinţa suflării de viaţă dată omului. Această suflare de viaţă., suflet numit, se va reîntoarce acasă de unde s-a dat, la Dumnezeu: „Pulberea să se întoarcă în pământul din care s-a luat; iar sufletul să se întoarcă la Dumnezeu, care l-a dat” (Eclesiastul 12, 7).

Dacă sufletul există, vedem şi din mărturia psalmistului David: „Pentru aceasta s-a bucurat inima mea şi limba s-a veselit; ba şi trupul meu odihneşte în nădejdea, că nu vei lăsa sufletul meu în iad, nici vei da celui cuvios al Tău să vadă putreziciunea” (Psalmul 15, 9-10).

Cine nu ştie că Dumnezeu a îngăduit ca diavolul să se apropie numai de trupul lui Iov: „Îl dau în puterea ta, numai nu te atinge de sufletul lui” (Iov 2, 6), iar adânca înţelepciune a lui Solomon ne arată: „Sufletele drepţilor sunt în mâna lui Dumnezeu şi chinurile nu se vor atinge de ele”? (Înţelepciunea lui Solomon 3, 1).

Am arătat doar câteva locuri din Sfânta Scriptură a Vechiului Testament unde se vorbeşte despre existenţa sufletului.

În Noul Testament, de asemenea, se face o deosebire clară între trup şi suflet.

Iisus Hristos spune Apostolilor Săi: „Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă. Temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheenă” (Matei 10, 28), iar când se pune în cumpănă valoarea sufletului, iată cuvintele de foc ale lui Iisus: „Ce va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau  ce va da omul în schimb pentru sufletul său?” (Matei 16, 26, Marcu 8, 36).

Sfântul Pavel, Apostolul neamurilor, ne îndeamnă: „Prea măriţi dar pe Dumnezeu în trupul vostru şi sufletul vostru, ca unele care sunt ale lui Dumnezeu” (I Corinteni, 6, 20), iar tânărului nelegiuit din Corint, care trăia cu femeia tatălui său, el avertizează: „Dau pe unul ca acesta satanei, spre pieirea trupului, ca sufletul să se mântuiască în ziua Domnului Iisus” (I Corinteni 5, 5). După o vreme l-a iertat pe păcătosul spăsit: „Ca să nu lăsăm pe satana să aibă un câştig la noi; căci nu suntem în neştiinţă despre planurile Lui” (II Corinteni 2, 11).

Negrăită bucurie avem că sufletul are altă destinaţie decât trupul: „Că noi ştim, că dacă pământească noastră locuinţă, din cortul acesta (trupul acesta) se va desface, avem în ceruri locuinţe de la Dumnezeu, casă veşnică nefăcută de mână” (II Corinteni 5, 1), iar evreilor, în epistola adresată de Sfântul Pavel citim: „Căci nu avem aici cetate stătătoare; ci o căutăm pe aceea ce va să fie” (Evrei 13, 14).

N-am gândit să aduc toate mărturiile biblice despre existenţa sufletului arătate în Noul Testament. Am dorit doar să arătăm, că pe lângă trup, fiinţa umană are şi suflet nemuritor, care nu piere, căci este de la Dumnezeu şi noi suntem copiii Lui. Nici trupul nu va rămâne singur în mormânt. El va învia: „La glasul arhanghelului şi în trâmbiţa lui Dumnezeu, Însuşi Domnul se va pogorî din cer, şi cei morţi întru Hristos vor învia întâi; după aceea noi cei vii, cei rămaşi, împreună cu ei vom fi răpiţi în nori ca să-l întâmpinăm pe Domnul, în văzduh; şi astfel pururea cu Domnul vom fi” (I Tesaloniceni, 4, 16-18).

Aşa ne vom întoarce, trup şi suflet, în sânul lui Dumnezeu, care ne-a zidit din iubire!

Calinic Argeșeanul

Sinaxar 13 mai 2020

Daruri pentru cei lipsiți, parohia Glavacioc, protoieria Costești