in

Tabăra de Creație Religioasă „Sfântul Cuvios Pafnutie Pârvu Zugravul” – Mănăstirea Robaia

(Publicat în: 6 septembrie 2019)

Sectorul  Învățământ  și  Activități  cu Tineretul-prin Biroul de Cateheză din Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Argeș,  a organizat la mănăstirea Robaia, în perioada 3-5 septembrie, Tabăra de Creație Religioasă ,,Sfântul Cuvios Pafnutie Pârvu Zugravul”. Participanții au avut marea bucurie de a-l avea în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Calinic care a admirat lucrările realizate de aceștia și i-a îndemnat să viziteze toate mănăstirile Eparhiei.

Tabăra este înscrisă  în Calendarul activităților de vacanță pentru copii și tineri al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului sub îndrumarea Părintelui Dan-Florin Obrocea, Consilier Învățământ și Activități cu Tineretul și a Părintelui Vasile Ilina, Coordonatorul Biroului de Cateheză în Protoieria Curtea de Argeș.

Sub coordonarea doamnei profesoare Raluca Spânu  de la Grădinița ,, O lume minunată” din municipiul Curtea de Argeș, cei mici au participat la programul liturgic și duhovnicesc, au luat parte la ateliere de creație unde au pictat pe sticlă, au pirogravat chipuri de sfinți pe lemn, dar s-au bucurat și de activități recreative încununate cu focul de tabără.

Toți copiii au primit, la finalul taberei cărți de rugăciuni și iconițe din partea Centrului Eparhial și din partea Mânăstirii Robaia.

 

Masa bucuriei în Parohia Coasta Uzinei din protoieria Mioveni

Participarea tinerilor ortodocși argeșeni și musceleni la ITO 2019, CRAIOVA, prima zi