in ,

Taina psihologiei maselor

M-a surprins afirmaţia analistului Petre I. Gheaţă, cel cu fală interbelică, atunci când am citit că: „Masele doresc democraţia, dar nu se pleacă înaintea elitei intelectualilor palicari, oricât de sinceră le-ar fi pasiunea acestora pentru nevoile mulţimii!”

Gândul m-a dus imediat la două personalităţi intelectuale, pline de cultură şi înţelepciune ca spicul bogat de grâu: Arhiepiscopul Macarie al Ciprului, preşedinte al ţării până la moarte şi Václav Havel, preşedintele Cehoslovaciei.

N-aş putea spune că Petre I. Gheaţă ar avea dreptate absolută în afirmaţiile sale, dacă ne-am mai gândi şi la alte ţări ale căror capi de ţară, guvern şi corpuri legiuitoare  au fost plini de intelectuali, nu neapărat palicari!

La noi, în România, în prima legislatură parlamentară, erau atâtea somităţi de varii pregătiri, încât, din pricina unei conştiinţe sfinte de a face lucru bun şi trainic, despicau firul în patru, opt şi şaisprezece.

Când te apucă dorul de a intra în competiţie electorală, este bine să te pregăteşti mai ales de a izbândi ,dar fără să se uite şi alternativa insuccesului, pentru că: „Masele sunt avide de izbânzi, cu efecte platonice chiar; detestă însă pe cei înfrânţi …”.

În istoria social-politică a lumii au fost înregistrate figuri proeminente care au condus masele populare, electrizându-le prin discursuri celebre şi acţiuni, uneori, lipsite de raţiune. Nu vom exemplifica decât prin cei prea cunoscuţi: Cezar, Napoleon, Hitler, Stalin, Evita Peron, Cleopatra şi alţii.

Ei, ca şi mulţi alţii, au avut două simţăminte diametral opuse: iubirea şi teama, teamă care a dus la cruzimi de neînchipuit şi de nedescris. Aşadar: „Prestigiul unui om politic se fundamentează pe împletirea simţămintelor de iubire şi de teamă pe care le trezeşte, la un moment dat, în „mase”. Masele sunt însă uimitor de fragile în simţămintele lor de iubire şi înclină fulgerător să uite şi ceea ce le-a legat de idolul lor şi jertfele acestuia pentru buna lor stare.

Rămâne însă trainic simţământul de teamă care poate da idolului dizgraţiat destulă autoritate să conducă mulţimea, destulă forţă s-o utilizeze întru împlinirea programului său. Bineînţeles, dacă ştie să provoace şi să întreţină acest simţământ!

Pasă-mi-te, oamenii ascultă mai curând de cei care le inspiră teamă, decât de cei care se înconvoaie în faţa oscilaţiilor capricioase ale simpatiei lor!

Sunt deosebit de interesante aceste analize social politice, aş putea spune chiar îndrăzneţ de inedite. Mergând pe acelaşi culoar, el continuă: „Nu cunosc element mai versatil ca voinţa populară; iată pentru ce popularitatea nu poate da niciodată şi nimănui siguranţa imperioasă unei acţiuni continui. Atitudinea maselor – în politică – este determinată nu de ceea ce cred, ci de ceea ce simt”.

Îmi vine greu să cred că acţiunile majore în domeniul social–politic au ca fundament afectul şi nu raţiunea, deşi lucrurile aşa ar sta la prima vedere. În această stare de lucru trebuie un echilibru, adică trebuie o împletire armonioasă între afecţiunea maselor pentru un ideal şi raţiunea pură de a găsi calea cea mai scurtă pentru împlinirea idealului propus!

Se recomandă o mare prudenţă celor care merg pe drumul unor împliniri electorale, adică celor dispuşi să poarte jugul unor ascultări obşteşti din România. Ei nu trebuie să uite că: „Mulţimea urmează mai întotdeauna pe aceia care, aţâţându-le poftele şi îmboldindu-le nevoile, îi fac să creadă că numai ei vor putea să li le potolească chiar prin mijloace ce ţin de domeniul miracolului. Foarte rar îşi îndreaptă simpatiile către politicienii, care analizându-le obiectiv nevoile, drămuiesc şi condiţionează satisfacerea lor prin încadrarea dreaptă în ansamblul realelor posibilităţi ale societăţii!”

Am putea afirma că avem de a face cu un fel de dilemă politică: cât să pui în cele două balanţe ale cântarului din afecţiunea şi raţiunea maselor în judecata lucrurilor şi a evenimentelor?

Pe această dilemă dansează, cu bucuria izbânzii sau riscul înfrângerii, cei chemaţi să ducă jugul social-politic, fără propagandă demagogică şi carierism electoral!

Când masele vor învăţa să vadă limpede starea socială şi politică în care se află şi vor refuza vorbele dulci şi entuziaste fără acoperire, vor şti să dea votul exact cui merită să-l cinstească!

Iar totul este o chestiune de bun simţ!

Calinic Argeșeanul, Albinele fac politică – vol.  Cu pana printre idei, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2017.

 

 

Sinaxar 13 septembrie 2018

Sinaxar 14 septembrie 2018