in ,

„Ţară, ţară, ţară, ascultă Cuvântul Domnului”

Cu purtarea de grijă a lui Dumnezeu, vom înţelege mai uşor că: „El a făcut pământul cu puterea Lui, a întemeiat lumea cu înţelepciunea Lui, a întins cerurile cu priceperea Lui” (Ieremia 51, 15). Noi oamenii, cu ştiinţa adunată până acum, cu greu vom înţelege că: „mari şi minunate sunt lucrurile Tale Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut” (Psalmul 103, 24), dacă nu pătrundem cu credinţă puternică şi înţelepciune adevărurile cele veşnice ale lui Dumnezeu.

Pentru a înţelege tainele frumuseţii lumii văzute, din când în când, să medităm la chemarea profetului Ieremia, poruncită de Dumnezeu şi făcută unui popor, care refuza ascultarea şi chemarea lui Dumnezeu: „Ţară, ţară, ţară, ascultă Glasul Domnului!” (Ieremia 22, 29).

În duminica de la începutul Postului Mare, în calendarul ortodox creştin numindu-se, a Lăsatului sec de brânză sau a Izgonirii lui Adam din Rai, se citeşte Cuvântul Domnului Iisus Hristos, din Sfânta Evanghelie după Matei, capitolul 6, versetele 14-21, iar citirea din Apostolul zilei va fi din Epistola sau Scrisoarea Sfântului Apostol Pavel, adresată Romanilor, din capitolul 13, 11-14; 14, 1-4.

Vom înţelege, din citirea textelor sacre, cuprinse în Sfânta Scriptură, din cadrul Sfintei Liturghii Ortodoxe, adevărurile veşnice propovăduite de Iisus Hristos şi Apostolii Săi chemaţi şi trimişi să îndemne neamurile la ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu, cuprins în poruncile Sale nemuritoare.

Când Dumnezeu a poruncit strămoşilor noştri părinţi, după ce i-a aşezat în Grădina Edenului, să nu mănânce: „din pomul cunoştinţei binelui şi răului” (Facere 2, 17), iar ei au încălcat porunca, deci s-a făcut începutul neascultării de porunca lui Dumnezeu, a început drama şi tragedia omenirii. Răul s-a perpetuat în lume, purtând fiecare dintre noi boldul păcatului şi cu înclinarea spre tot felul de păcate trupeşti şi sufleteşti.

Purtarea de grijă a lui Dumnezeu s-a arătat mereu prezentă în viaţa omenirii, bântuită de toate încercările şi păcatele transformate în vicii distrugătoare. Trimişii lui Dumnezeu, profeţii, după cum citim în Sfânta Scriptură, ne amintesc cu mustrare: „Domnul v-a trimis pe toţi slujitorii Săi prooroci, i-a trimis dis-de-dimineaţă; şi n-aţi ascultat, n-aţi plecat urechea să ascultaţi. Ei au zis: Întoarceţi-vă fiecare de la calea voastră cea rea şi de la răutatea faptelor voastre şi veţi rămâne în ţara pe care v-am dat-o vouă şi părinţilor voştri din veşnicie în veşnicie” (Ieremia 25, 4-5).

Iisus Hristos Domnul, trimis de Dumnezeu în această frumuseţe a lumii văzute, ne-a grăit şi ne grăieşte de-a pururi, în Sfintele Scripturi, de la inimă la inimă, chemându-ne la ascultarea Cuvântului Său, zicându-ne: „Că de veţi ierta oamenilor greşealele lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru cel ceresc; dar de nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu va ierta greşealele voastre” (Matei 6, 14).

Hotărât, iertarea noastră de către Dumnezeu a pus-o fiecăruia la îndemână! Avem bucuria de a primi iertarea de la Dumnezeu doar atât cât iertăm şi noi celor care ne-au greşit nouă, într-un fel sau altul. De fiecare dată, când rostim Rugăciunea Domnească, Tatăl nostru, dăruită nouă de Iisus Hristos, şi ajungem la cererea: „Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri” (Matei 6, 12), ne pecetluim pentru totdeauna viaţa noastră, atât aici pe pământ cât şi în lumea în care vom merge, după plecarea din viața aceasta.

Fără a ocoli răspunsul exact, spunem: dacă nu iertăm, niciodată nu vom fi iertaţi! Mântuirea depinde şi de noi! Iisus Hristos ne-a dat şansa unică a salvării vieţii noastre veşnice, prin iertarea pe care trebuie să o acordăm celor asemenea nouă, fraţilor noştri de pretutindeni, călători și ei ca și noi spre zările de lumină.

Cheia de la uşa Raiului este la îndemâna noastră!

Cum ascultăm de porunca lui Dumnezeu, chemându-ne la iertare? Să ne răspundem chiar acum, fără să ne cruţăm, oricare ar fi motivul supărării noastre. Se merită oare să pierdem Raiul pentru motive şi mofturi trecătoare? Ar fi ofensator la adresa lui Dumnezeu şi nefolositor pentru noi! Să facem un salt curajos din micimea vanităţilor şi să stârpim mândria, păcatul de moarte, care ne bântuie fără odihnă şi cruţare.

Dacă avem bucuria iertării, în inima noastră, atunci şi postirea noastră poate avea un real folos. Neiertarea, ţinerea în inima noastră a întunericului duşmănos, ne întunecă viaţa şi peste faţa noastră se arată posomorârea. Iisus Hristos ne învaţă: „Iar când postiţi, nu fiţi posomorâţi ca făţarnicii; căci ei îşi mânjesc feţele ca să le arate oamenilor că ţin post; adevăr vă grăiesc, îşi iau plata lor. Tu însă când posteşti, ungeţi capul şi spală-ţi faţa, pentru ca nu oamenilor să te arăţi că posteşti, ci Tatălui Tău Care este întru ascuns, îţi va răsplăti la arătare” (Matei 6, 16-18).

Înţelegem, și de aici că Iisus Hristos este împotriva făţărniciei, a unei ipocrizii îmbrăcată în veşmântul pioşeniei, afişată pe toate drumurile. De asemenea, vedem ca la lumina zilei, că Iisus Hristos îndeamnă la discreţia postului. A ne lăuda cu postul, cu postirea, cu eforturile noastre şi a nu păstra taina postului, a lucrării duhovniceşti, de efortul susţinut de harul Duhului Sfânt este de asemenea ofensarea cu neascultarea noastră, faţă de Cuvântul Divinului Mântuitor, din Sfânta Evanghelie, care este limpede ca lumina soarelui.

Ne-a lăsat Iisus Hristos un meniu de post? Pe vremea Sfântului Apostol Pavel erau, ca şi azi, dispute asupra ţinerii postului. El răspunde romanilor astfel: „Unul crede că poate să mănânce de toate, cel slab însă mănâncă legume. Cel ce mănâncă să nu dispreţuiască pe cel ce nu mănâncă, iar cel ce nu mănâncă să nu judece pe cel ce mănâncă; pentru că Dumnezeu l-a primit. Cine eşti tu cel ce judeci?” (Romani 14, 2-4).

Iată ce spune Sfântul Ioan Gură de Aur: „Eu l-aş numi de o mie de ori mai fericit pe cel ce mănâncă, decât pe cel ce posteşte de mâncare, dar face nedreptate… căci nu mâncarea este un rău, ci păcatul…De aceea, cine mănâncă şi nu poate să postească, acela să împartă milostenie cu prisosinţă, să facă rugăciuni stăruitoare, să dovedească o râvnă evlavioasă pentru ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu, să se împace cu duşmanii lui, să alunge din suflet orice ţinere de minte a răului. Îndeplinind acestea el va posti adevăratul post, aşa cum îl cere de la noi Domnul, căci cinstirea postului nu constă în reţinerea de la bucate, ci în evitarea păcatelor, aşa cum acela care posteşte, mărginindu-se numai la reţinerea de bucate, acela este cel ce necinsteşte postul”.

După cum vedem, nici Sfântul Ioan Gură de Aur nu ne dă un meniu de post trupesc, ci doar unul sufletesc.

O definiţie a postului de bucate ar fi: să se mănânce tot ceea ce nu pune în pericol viaţa noastră, de zi cu zi, iar o definiţie a postului sufletesc: să ne ferim trupul şi sufletul de toate păcatele care ne ispitesc, zi de zi. Să ne spovedim păcatele făcute! Să punem început bun, cu sinceră căinţă! Să cerem ajutorul lui Dumnezeu pentru ca să urâm şi să lepădăm păcatul care bate mereu la uşă.

Aceasta înseamnă că ascultăm de Cuvântul Domnului Iisus Hristos şi al Sfinţilor Părinţi.

Pericopa evanghelică se încheie cu îndemnul lui Iisus Hristos de a avea o atitudine corectă asupra comorilor de pe pământ. Iată textul: „Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură; ci adunaţi-vă comori în ceruri, unde nici molia şi rugina nu le strică; unde furii nu le sapă şi nu le fură; că unde-ţi este comoara, acolo-ţi va fi şi inima!” (Matei 6, 19-21).

Ştim că aceasta este soarta ostenelilor noastre pe pământ şi că toată strânsura cinstită şi necinstită, sunt considerate gunoaie, de Sfântul Apostol Pavel!

Din bătrânele veacuri, auzim glasul Domnului Dumnezeu: „Căci iată că în cetatea peste care se cheamă numele Meu, încep să facă rău; şi voi să rămâneţi nepedepsiţi? Nu veţi rămâne nepedepsiţi, căci voi chema sabia peste toţi locuitorii pământului, zice Domnul oştirilor, spunându-i profetului Ieremia: Şi tu, să le prooroceşti toate aceste lucruri şi să le spui: Domnul va grăi cu putere de sus, din Locaşul Lui cel sfânt va face să-I răsune glasul; va grăi cu glas puternic împotriva locului locuinţei Lui; va striga împotriva tuturor locuitorilor pământului” (Ieremia 25, 29-30).

Chemarea noastră de către Dumnezeu, de a da ascultare pentru a ne îndrepta viaţa este izvorâtă din iubirea lui Dumnezeu, de a nu ne pierde pe nici unul dintre noi.

Dumnezeu stăruie!

Aşteaptă: „Poate că vom asculta, şi ne vom întoarce fiecare de la calea noastră cea rea; atunci Eu voi pune capăt pedepselor pe care socotesc să le dau împotriva lor din pricina faptelor lor celor rele” (Ieremia 26, 3).

Pentru a nu abuza de bunătatea lui Dumnezeu, este cuviincios să părăsim păcatele de orice fel şi să punem început bun vieţii noastre, începând de azi, ascultând şi împlinind poruncile Lui!

Doamne Iisuse Hristoase, iartă-ne şi ajută-ne să ne îndreptăm viaţa, în toate zilele, pe care ni le vei dărui din vistieria bunătăţii Tale şi să postim potrivit Evangheliei şi Sfinţilor Părinţi!

Doamne și Stăpânul vieții mele – ediția a doua, Calinic Arhiepiscopul, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2018.

 

 

Sinaxar 23 martie 2019

Sinaxar 24 martie 2019