in ,

Tartine cu sfeclă roşie

(Publicat în: 1 februarie 2019)

E tare rău când nu te mai poţi apuca de lucru şi umbli cu tot felul de gărgăuni. Uitându-mă prin cartea de bucate, să văd cu ce s-ar mai putea ostoi stomacul bieţilor oameni, am găsit un soi de găteală: tartine cu sfeclă roşie.

Modul de preparare ar putea fi aplicat şi în viaţa aceasta stropşită de toate gripele sociale. Sfecla se coace în cuptor, creierul, să zicem. După aceea, se curăţă de coajă şi se taie în bucăţi mici, trecându-se printr-o sită fină. Păi, ce mai rămâne? Asta da metamorfoză! Pasta rezultată, ei! vezi!, pastă de creier. E ceva! Se combină cu margarină frecată spumă, păi cum altfel? Apoi se potriveşte de gust cu sare şi piper… să nu se strice.

Feliile de pâine, adică zilele noastre, unse cu speranţă, pot fi ornate cu feliuţe de lămâie, adică acritură cu vitamină 40 de grade Celsius, ca să ne simţim fericiţi, tăiaţi în sferturi, adică stropşiţi, ca să ne iasă pe nas tartinele cu sfeclă roşie!

Domnilor, s-a cam sfeclit situaţia!

Calinic Argeșeanul, Mersul printre stele – vol.  Cu pana printre idei, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2017.

Sinaxar 31 ianuarie 2019

Manuale de Religie pentru elevii din Ștefănești, parohia Târgul Dealului, protoieria Topoloveni