Din încredințarea și cu purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului prin Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul – Biroul de Catehizare, a organizat o activitate catehetică în biserica parohiei Înălțarea Domnului din municipiul Curtea de Argeș.
Elevii din clasa a VIII-a de la Școala Gimnazială Basarab I, însoțiți de domnul Dumitru Savu, profesor de Religie, au ascultat cuvântul de învățătură al părintelui slujitor Herișanu Ion Cosmin, care a vorbit despre ce înseamnă fiecare loc din sfânta biserică, arătând și prezentând cum este alcătuit sfântul locaș, după care au fost dăruite calendare participanților.