in

Vernisajul expoziției-concurs de icoane,, Rugămu-ne Ție”, ediția a XX-a

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a organizat vernisajul Expoziţiei-concurs Naţionale de Icoane „Rugămu-ne Ţie!”, ediţia a XX-a. Evenimentul a avut loc la Galeria de Artă a Fundației Culturale Ilfoveanu din Piteşti în prezența și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic și a reprezentanților principalelor instituții culturale și administrative din județul Argeș.

De asemenea au fost de față pictorii iconari care au realizat lucrări pentru această expoziție, dar și iubitori de artă din cuprinsul Eparhiei.

Pentru început cei prezenți au participat la slujba de sfințire a icoanelor expuse oficiată de un sobor de preoți din protopopiatul Pitești.

Chiriarhul Eparhiei a mulțumit tuturor celor care s-au ostenit la realizarea icoanelor, îndemnându-i să aibă ca model în lucrările lor pe Sf. Cuv. Pafnutie Pârvu Zugravul.

În concurs au intrat 46 de iconari profesionişti şi amatori din aproape toate judeţele ţării care au expus 88 de icoane realizate pe lemn și sticlă. Cele mai bune lucrări urmează să fie premiate în data de 28 septembrie la Curtea de Argeș.

Expoziția-concurs Națională de Icoane ,, Rugămu-ne Ție”, ajunsă la cea de-a XX-a ediție a debutat cu binecuvântarea Ierarhului Argeșean în data de 18 mai 1999. De-a lungul timpului peste 200 de iconari din întreaga țară, cu mai bine de 2000 de icoane ( pe lemn sau pe sticlă), au scris istoria acestei expoziții naționale.

 

 

Tinerii argeșeni și musceleni au plecat la ITO 2018

Sinaxar 7 septembrie 2018