in

Viața prin ochi de copil, ediția a III-a

(Publicat în: 12 decembrie 2019)

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş, în parteneriat cu Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului şi Centrul Cultural Judeţean Argeş, a organizat astăzi la sediul Centrului Cultural Judeţean Argeş (Sala “Lumina”), evenimentul cu tema “Viaţa prin ochi de copil”, aflat la ediţia a III-a.

Copiii și tinerii aflați în sistemul de protecție specială din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş au expus, în spaţiul expoziţional al Centrului Cultural Judeţean Argeş, tot ce au creat mai frumos pe parcursul anului 2019 (desene, tablouri, origami, quilling, obiecte decorative, obiecte artizanale etc).

După vizionarea expoziţiei, copiii au încântat publicul spectator cu diferite momente artistice. Arhiapiscopia Argeșului și Muscelului prin sectorul social filantropic și de misiune a oferit participanților daruri constând în icoane, alimente și dulciuri.

Prin acest eveniment s-a urmărit conștientizarea societății  de calităţile artistice ale copiilor și tinerilor din sistemul de protecție specială. Evidențiați în cadrul acestor evenimete urmează a fi promovați și integrați socio-profesional.

Au participat reprezentanţi ai autorităţilor şi instituţiilor publice cu responsabilităţi în protecția și promovarea drepturilor copilului și reprezentanţi ai ONG-urilor.

Colindători la parohia Sfântul Vasile cel Mare din municipiul Curtea de Argeș

Parohia Prundu I din Pitești și-a prăznuit sfântul ocrotitor