in ,

VII. Detoxificare și regenerare

(Publicat în: 24 august 2019)

Grija cea mai mare a medicilor, dar și a pacienților este îngrijirea sănătății și tratarea rapidă a simptomelor, cum ar fi: febra, infecțiile, dezechilibrele glicemice, tulburările neurologice și erupțiile cutanate.

După cum s-a constatat, conform statisticelor medicale „cancerul este prezent în diverse forme la unul din doi bărbați și una din trei femei”1.

Detoxificarea și Regenerarea determină eliminarea totală a cauzei care duce la manifestarea simptomelor pe care le avem, căutând cauza problemei de sănătate.

Detoxificarea este metoda folosită pentru eliminarea sigură a inflamațiilor și toxinelor care determină degradarea inițială a țesuturilor din organismul nostru.

Regenerarea este fructul detoxificării! Regenerarea trebuie înțeleasă ca o reconstrucție sigură a țesuturilor epuizate, de unde începe calvarul bolii.

Trebuie să căutăm cauza îmbolnăvirii pentru a putea evita îmbolnăvirea noastră. Trebuie să recunoaștem că suntem mult preocupați și neglijenți pentru a urmări efectele care ne pândesc la fiecare pas.

Animalele n-ar mânca absolut nimic din ce este învechit, congelat, perisabil sau prelucrat! Cum de știu să se ferească de otrăvuri? Să ne punem mereu această întrebare!

Care sunt cele trei cauze principale prin care se manifestă simptomele de boală? Să le memorăm cu mare grijă, că ne pândesc după colț, pe fiecare dintre noi:

1. Acidoza. Ea provoacă inflamații serioase care duc la congestii, ulcerații și atrofierea, până la distrugere a țesutului organismului nostru;

2. Toxicitatea. Aceasta produce congestii, inflamații și distruge fără milă nivelul celular, care la rândul său conduce la distrugerile țesuturilor;

3. Epuizarea sau distrugerea tisulară. Aceasta vine din informații genetice, acidoză și toxicitate.

Așadar, acidoza (aciditatea sau inflamația extremă) și toxicitatea sunt principalele cauze care duc la distrugerea țesuturilor, afectând sistemul endocrin, cele trei cauze cauze fiind responsabile 99,9% dintre boli, dar mai ales, noi suntem cei dintâi vinovați că nu avem grijă de viața noastră, zi de zi!

Pentru susținerea sănătății și a vitalității, cei doi factori esențiali, detoxificarea și regenerarea, sunt esențiali și există o interdependență între ele, și negreșit, organismul nu se poate regenera fără detoxificarea prealabilă.

Adică, ne regenerăm colonul, dacă nu mâncăm carne de niciun fel și mai ales cea preparată. Ne regenerăm ficatul, stomacul, rinichii, dacă bem apă de izvor, nu mâncăm prăjit de niciun fel! Ne regenerăm inima dacă nu o stresăm, avem grijă de a nu face eforturi necugetate. Ne regenerăm grabnic dacă facem mișcări în aer liber, evitând cu grijă orice mediu toxic, începând cu aerul viciat, din camera unde dormim, fumul de lemn, de paie, gunoaie, detergenții pe care-i folosim copios, fumul de țigară și alte mirosuri dezagreabile.

Ne regenerăm organismul și ne liniștim sufletul, dacă avem grijă să ne cruțăm de ecranul televizorului, de decibelii răcnitori, care ne urlă în urechi, de vorbele supărătoare, de compania celor care ne sufocă viața!

Numai un stil nou de viață și un regim alimentar cumpănit, ne pot salva de sclavagismul în care am fost până acum!

Singur, Dumnezeu Atotputernicul, ne poate salva și elibera din ghearele neatenției și cumpenele din viață, depunând și noi efortul de a ne ajuta cu grijă!

Calinic Arhiepiscopul, Vrei să fii sănătos?, ediția a doua, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2018

1 Dr. Robert Morse, Să trăim sănătos fără toxine, Pitești, Paralela 45, 2009, pag. 368.

Sinaxar 24 august 2019

Sinaxar 25 august 2019