in ,

VIII. Purificarea și regenerarea țesuturilor

(Publicat în: 25 august 2019)

Știm că organismul nostru este o minune a creației, cu vie conștiință de sine. Cei care au suferit operații de orice natură, și-au dat seama, pe proprie piele, că organismul are putere mare, dată de Dumnezeu, de a se reface uimitor de repede. Și eu am văzut și simțit asta în urma operațiilor, în decursul anilor!

Organismul uman luptă pentru regenerare, că așa este alcătuit de Dumnezeu, dar este grav atunci când noi ne opunem prin „dieta alimentară care este compusă din carnea animalelor moarte și din hrană moartă, preparată”1.

Regenerarea, această minune integratoare, are trei trepte principale, care conlucrează strâns și sunt inseparabile: alcalinizare, detoxificare și energizare.

Alcalinizarea. Element principal antiinflamator care face posibilă respirația celulară corectă și difuziunea substanțelor nutritive în întreg organismul nostru.

Detoxificarea. Prin acest proces, organismul se curăță și elimină toate substanțele iritante, metale grele, substanțe chimice și pesticide. Prin benefica detoxificare este posibilă digestia, absorbția, utilizare și eliminarea corespunzătoare a reziduurilor.

Energizarea. Celulele iau energia din hrana vie pe care trebuie să o folosim cu precădere, hrana vie fiind încărcată cu substanțe nutritive și energie electrică, fără de care, atât alcalinizarea cât și detoxificarea nu pot avea loc în mod corespunzător.

Care va să zică, lingura cu măsură mică și cu ce ne hrănim, mai ales, și cu mâna, cum se hrănea lumea pe vremuri. Cu ce ne hrănim și în ce cantitate! Asta este problema cea mai importantă! Și mai ales, să respectăm un minim program al meselor, eliminând, pe cât posibil, indisciplina orelor fixe pentru mesele principale.

Drumul către Regenerarea organismului nostru, nu este simplu, dar nici prea ușor. E greu de luptat cu toxicitatea din noi, precum și gradul de epuizare a organismului.

Cum procedăm cu aceste probleme de sănătate? Desigur, ne privește pe toți! Încă nu s-a aflat până acum, că, dragă Doamne, ar exista un om deplin sănătos pe fața Pământului.

Calinic Arhiepiscopul, Vrei să fii sănătos?, ediția a doua, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2018

1 Dr. Robert Morse, Să trăim sănătos fără toxine, Pitești, Paralela 45, 2009, pag. 269.

Sinaxar 25 august 2019

Slujba de resfințire a bisericii din parohia Băjești, protoieria Câmpulung Muscel