Ziua Copilului în Protoieria Costeşti

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, prin Sectorul Administrativ Bisericesc – Biroul de Catehizare şi Activităţi cu Tineretul şi Sectorul Social, Filantropic și de Misiune, a desfăşurat, cu ocazia Zilei Copilului, în Parohia “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din localitatea Miroşi, protoieria Costeşti, în parteneriat cu Şcoala Gimnazială “Prof. Emil Negoiţă” din localitate, proiectul de asistenţă social-religioasă şi misionar – filantropică “Mai fericit este a da decât a lua!”(Fapte XX,35).

Copiii clasei a III-a sub coordonarea doamnei profesor Nicoleta Ionică, au gândit strategii de strângere de fonduri şi bunuri materiale pentru copiii din parohie aflaţi în nevoinţe şi suferinţe. Ei au încercat să pătrundă în afectivitatea copiilor nevoiaşi pentru a o mişca pe direcţia virtuţii, contribuind la dezvoltatea înţelepciunii şi a îngăduinţei.
Grupul ţintă format din şapte copii nevoiaşi, provenind din două familii, a fost stabilit de preoţii parohiei Miroşi, Cătălin-Traian Zahiu, Cosmin Bloju şi Daniel-Ilie Ionică, în urma unor atente analize financiare şi materiale ale enoriaşilor.
Iniţiativa elevilor a avut un efect pozitiv asupra sufletelor copiilor necăjiţi prin darurile de hăinuţe şi jucării, amintindu-le că cineva de ziua lor se gândeşte la ei.

Bucuria darului – parohia Godeni

Ziua Copilului la parohia Mavrodolu