in

Ziua Drapelului în Parohia Mavrodolu – protoieria Pitești

Ziua de 26 iunie a fost proclamată Ziua Drapelului Național prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998. Conform legii, această zi va fi marcată de către autoritățile publice și de celelalte instituții ale statului prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau științific, consacrate istoriei patriei.

Cu purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului prin Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul – Biroul de Catehizare a desfășurat o activitate catehetică la parohia Mavrodolu din Pitești, astfel la sfârșitul sfintei Liturghii, preoții Dumitrescu Horia și Stănescu Paul au săvârșit slujba de sfințire a drapelului național, pomenindu-i pe cei care și-au dat viața pe câmpurile de luptă, în lagăre și în închisori pentru apărarea țării, a dreptei credințe, unitatea teritorială a României.

Cercetarea aproapelui, bucurie duhovnicească, mănăstirea Glavacioc

Burse de merit pentru elevi – parohia Sfinții Împărați Constantin și Elena din Curtea de Argeș