in

Ziua Eroilor în Eparhia Argeșului și Muscelului

(Publicat în: 7 iunie 2019)

De-a lungul secolelor poporul român a trecut prin grele încercări, dar prin eroismul său, prin cutezanța și fermitatea sa de a fi singur stăpân pe destinele sale, obiceiurile și credința sa în propria țară, a reușit să treacă cu bine peste acestea. Așadar, de ziua Înălțării Domnului nostru Iisus Hristos și Ziua eroilor, noi, urmași pe ”pământul vechii Dacii”, avem îndatorirea de a-i readuce în memoria noastră în fiecare an pe cei care s-au jertfit pentru neam și țara lor.

Cu binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop Calinic, parohiile argeșene și muscelene în parteneriat cu unitățile de învățământ au săvârșit slujba de pomenire a eroilor la monumentele ridicate în cinstea lor, iar elevii, coordonați de profesori au prezentat programe artistice, care au constat în poezii, cântece, scenete dedicate eroilor neamului românesc.

Milostenia, hrană pentru suflet, parohia Mavrodolu, protoieria Pitești

Sinaxar 8 iunie 2019