in

ZIUA ÎMBRĂȚIȘĂRILOR la Grădinița Căsuța cu Povești din Curtea de Argeș

(Publicat în: 5 februarie 2020)

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul-Biroul de Cateheză a participat la o activitate dedicată Zilei Internaționale a Îmbrățișărilor la Grădinița Căsuța cu Povești din Curtea de Argeș.

Copiii îndrumați de doamna profesoară Mihaela-Raluca Spînu, au spus cine le este cel mai drag și cum se manifestă față de acea persoană dragă. Ei au exemplificat aceasta prin desene, dar și printr-un joc finalizat prin îmbrățișarea colegului.

La activitate au participat Părintele Dan-Florin Obrocea, Consilier Învățământ și Activități cu Tineretul care a adus binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului mulțumind doamnei profesoare pentru frumoasa activitate și Părintele Vasile-Cornel Ilina, Coordonatorul Biroului de Cateheză și Activități cu Tineretul din cadrul Protoieriei Curtea de Argeș.

Îmbrățișările evocă sentimente de siguranță și încredere, aceste gesturi aduc mereu un zâmbet pe față.

 

Zâmbet în suflet de copil, parohia Sfântul Ioan Botezătorul din Pitești

„Porni Luceafărul…” – parohia Lăzărești, protoieria Câmpulung Muscel