in

Ziua Națională a României, prăznuită în Eparhia Argeșului și Muscelului

(Publicat în: 2 decembrie 2019)

Realizarea unității naționale de la 1 decembrie 1918 a fost posibilă şi cu aportul Bisericii Ortodoxe Române, care a sprijinit Marea Unire a tuturor românilor, Biserica fiind împreună cu poporul în toate eforturile sale de cultivare a conștiinței naționale şi de afirmare a dorinței de unitate națională, în toate provinciile româneşti, dar mai ales în Transilvania, Basarabia şi Bucovina.

Cu binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop Calinic, în toate bisericile din Eparhia Argeșului și Muscelului au avut loc slujbe cu prilejul prăznuirii Zilei Naționale a României. După ceremonialul religios, au fost organizate diferite evenimente culturale în care au fost depuse coroane de flori, iar copiii au intonat cântece patriotice și au recitat poezii.

Bucuria darului, parohia Drăguțești, protoieria Pitești

Alături de cei încercați, parohia Sfinții Împărați, municipiul Curtea de Argeș